Citiți ce doriți de sărbători, mie mi-a făcut o mare plăcere să citesc, acum două nopți, cartea Nepovestitele iubiri de Tatiana Niculescu.

Mai citisem de Tatiana Niculescu Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu, precum și  Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu, iar în caietul meu fără sfârșit îmi notasem un fragment dintr-un interviu:

Hölderlin vorbește, cred, de „vremuri sărace”, prin care înțelege un timp care a pierdut dimensiunea sacrului, singura care poate să dea temei lumii. Or sarcina poetului e să țină vie memoria sacrului și a adevărului. Aș spune, deci, că scriitorul e de folos mai cu seamă în „vremuri sărmane”. Pentru mine, scrisul este o meserie care te învață și îți permite să gândești liber. Să fii scriitor în vremuri complicate poate deveni cu atât mai mult un mod de viață, o îndatorire față de tine și față de alții, precum și o formă de supraviețuire mintală și spirituală.

Mi-a plăcut enorm ecranizarea romanului Spovedania de la Tanacu, filmul După dealuri de Cristian Mungiu.

În fine, o aplaudasem pe Tatiana Niculescu în momentul în care a demisionat din funcția de purtător de cuvânt al lui Iohannis, spunând:

„Azi, 21 aprilie, m-am retras din funcţia de purtător de cuvânt, de comun acord cu Preşedintele României. Decizia mea a fost motivată de constatarea că în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, colaborarea mea cu presa nu a fost cea pe care aş fi dorit-o”.

Nepovestiteel iubiri narează 7 minibiografii sentimentale într-un mod vintage, plin de parfumul finalului de secol XIX și începutului de secol XX.

Iubirile acestea sunt dense, aproape grele, au un parfum intens și nobil, sunt departe de frivolitatea amorului de azi.

Una dintre povestirile nepovestite se petrece acum peste o sută de ani la Ștefăneștii de Argeș, Ștefăneștii lui Liviu Rebreanu (deși scriitorul nu e amintit în context, deoarece a venit aici abia în 1930). Familia Oțelescu ascundea o taină tenebroasă, un amor interzis care stătea ca păcatul deasupra capului unei familii pariziene. De altminteri, ideea păcatului ce se transmite din generație îngenerație este prezentă în toate paginile cărții, amintind de porunca a 2-a a Decalogului:

„Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam”(Ieșirea 20, 5).

Citiți ce doriți, eu doar am dat un sfat amical, de Crăciun.

Gheorghe Smeoreanu