Există două ipoteze, egale ca probabilitate de a fi corecte.
1. Viorica Dăncilă a bătut palma cu Sistemul, este controlată de SIE prin Costin Mihalache & friends.
2. Viorica Dăncilă colaborează instituţional cu Sistemul.
De-o fi una, de-o fi alta, nu avem încă dovezi, nici măcar argumente solide, aşa cum este cazul cu Iohannis sau Dan Barna.
Pentru prima ipoteză pledează câteva fapte.
– Nu a dat ordonanţa care să îl salveze pe Liviu Dragnea.
– Presa cu epoleţi nu o mai atacă.
– S-a delimitat de naţionaliştii din partid.
Pentru a doua ipoteză nu e nevoie de dovezi, ajunge doar să consideri că Dăncilă a sesizat, singură sau ajutată de cineva, că trebuie să stingă incendiile aprinse de Liviu Dragnea pentru a da o şansă PSD să nu se prăbuşească.
Întrucât toţi cei care se consideră inteligenţi şi informaţi înclină către prima dintre ipotezele de mai sus, eu, până la proba contrarie şi din spirit de frondă, o îmbrăţişez pe a doua.
Mi-ar plăcea din pur interes psihologic şi jurnalistic să o văd pe ”Proasta lui Dragnea” dându-i peste cap pe Teutonul lui Merkel şi pe Căpitanul Picard (cunoscătorii ştiu că îi zic aşa deoarece a declarat că USR trebuie să aibă atmosfera din Game of Throns şi energia din Star Treck).
Recunosc că dacă îţi zic doi că eşti beat, e bine să te culci, însă în materie de pronosticuri politice în România cred că totul este posibil, inclusiv să fie beţi cei care nu au pupat o picătură de alcool.
Mai pe şleau, nu o văd pe Viorica Dăncilă victimă sigură în alegerile prezidenţiale.
Se poate scrie un eseu, dar nu e cazul. Spun doar că atunci când o judec pe Dăncilă mor, iar când o compar o ador. Nu e un simplu joc de cuvinte.
Iohannis s-a dovedit atât de potrivnic intereselor României încât cred că va rămâne cel mai anti-român președinte din toate timpurile. În ce-l priveşte pe Barna, el e un ilustru anonim despre care ştim că ar înclina spre legiferarea familiei homosexuale şi a adopţiilor aferente. De curând, a spus aberația că e nevoie de ADN tânăr la Cotroceni.
Nu exclud niciodată ca Sistemul să comită erori, fiindcă nimeni nu e infailibil în materie de analiză. Şcoala românească de psihologie e, de pildă, pe butuci, cea de sociologie, asemenea. Consilierii străini l-au nenorocit pe Dragnea. Manipularea încă nu e ştiinţă, încă este artă.
Cred că asemenea oamenilor, popoarele pot avea scurte momente de luciditate în care adoptă decizii în perfectă consonanţă cu interesele proprii.
Dacă se întâmplă asta în noiembrie ? Dacă Dăncilă nu e controlată de Sistem atât de mult precum ceilalţi doi ?
Dacă – şi aceasta este ultima întrebare – au şi românii un pic de noroc după atâta ghinion ?
Nu mi-aș dori în veci o cină cu doamna Viorica Dăncilă, dar să câștige în fața lui Barna și Iohannis n-aș zice nu.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns