Nu vă aruncaţi paltonul pe tribuna Parlamentului, domnule Preşedinte !

Staţi puţin, domnu` Iohannis, că nu înţeleg ce vreţi să spuneţi !

Senatorii au votat pentru neînceperea urmăririi penale în cazul Varujan Vosganian, iar Dvs. afirmaţi că prin acest vot legea nu a fost respectată. Vă jucaţi cumva cu mintea mea ? Probabil.

Aveau senatorii dreptul legal de a aproba sau nu începerea urmării penale ? În mod sigur DA, deoarece chiar DIICOT, care cunoaşte legea, a cerut un aviz în acest sens.

Nu astfel se văd lucrurile şi de la Cotroceni ?

Beneficiind de acest drept legal, senatorii au judecat, fiecare după capul său, dacă e normal sau nu ca Varujan să fie cercetat penal fiindcă a dat industriei de îngrăşăminte gaz ieftin. După ce au judecat, au votat.

Ce e ilegal în asta, încât să afirmaţi Dvs. pe Facebook că „În fața justiției, nu există decât o singură măsură: respectul față de lege, indiferent de persoană sau funcție.”

Cineva ne ia de proşti, ori consilierii, ori Domnia Voastră, ori şi unii şi alţii.

Nu au respectat senatorii legea ? Evident că au respectat-o.

Poate aţi dorit să spuneţi altceva, domnule Preşedinte, anume că legea e tembelă.

De acord.

Poate aţi vrut să ziceţi că parlamentarii sunt oportunişti și lași, că s-au bulucit să îi dea brânci în pușcărie Elenei Udrea dar l-au apărat pe Varujan.

Iarăşi de acord.

Poate aţi dorit să afirmaţi că îl consideraţi pe Vosganian vinovat, dar asta ţineţi-o pentru Dvs. Între noi fie vorba, tot vinovat îl consider şi eu, însă este nerelevant, de acord ?

Nu sunt însă de acord că acuzaţi Senatul României de nerespectarea legii atunci când votează. Mai ales că era un caz tipic de atitudine politică faţă de o faptă considerată de procurori ca fiind penală.

Prin reacţia Dvs. de pe Facebook mi-aţi creat puternica impresie că vreţi să judecaţi Dvs. totul, cu capul Dvs. în locul Senatului.

Poate mâine veţi avea chef să judecaţi şi în locul judecatorilor.

Concluzia: 

Staţi în banca Dvs., domnule preşedinte, senatorii, aşa superficiali şi fricoşi cum sunt ei, nu sunt, totuşi, aghiotanţii Dvs.

Cu atât mai puţin Vosganian, unul dintre cei mai culţi şi rafinaţi români.

Nu vă aruncaţi paltonul pe tribuna Parlamentului, domnule Preşedinte !

Mai ales că e frig afară și puteți răci.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?
Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?

Ați auzit, probabil de Sindromul Florența sau sindromul Stendhal. În cartea sa din 1817, „Napoli și Florența: O călătorie de…

Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…
Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…

Ieri dimineață, un șofer din Pitești a reușit „performanța” de a fi prins băut la volan de două ori în…

Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie
Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie

Stadionul din Topoloveni a devenit, astăzi, 7 iunie, inima fotbalului juvenil din județ, găzduind un eveniment de o amploare emoționantă:…

Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital
Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital

Î noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23:00, un apel la 112 care anunța un accident cu ATV…

Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…
Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…

O sesizare făcută aproape de miezul nopții, pe 5 iunie, a pus în mișcare rapid polițiștii din cadrul Secției 4…