Adeseori, libertatea îmi provoacă silă.

Este vorba despre libertatea celor care batjocoresc în numele libertăţii.

Întâlnesc astfel de situaţii la tot pasul.

Bătrâni batjocoriţi fiindcă sunt bătrâni, femeile că sunt femei, cocoşaţii că sunt cocoşaţi, şchiopii că sunt şchiopi, iar lista e lungă.

Ţi s-a întâmplat şi ţie să fii batjocorit sau să îţi fie batjocoriţi cei dragi.

Ţi s-a întâmplat să observi că unora le place, pur şi simplu, să batjocorească, în numele libertăţii.

Oamenii mici pretind întotdeauna libertăţi mari, iar cei absolut inumani revendică libertatea absolută.

Marşul de la Paris, fiindcă aici doream să ajung, a făcut mai mult rău decât bine deoarece sensurile sale nu au fost suficient explicate. Mulţi au considerat că milioane de oameni şi zeci de lideri mondiali au manifestat pentru libertatea absolută, iar de atunci spaţiul virtual este plin de apologeţii violenţi ai acestei libertăţi.

Dând semnalul iniţierii acestui marş, Francois Hollande s-a jucat cu focul.

Nu-mi plac definiţiile, dar aici aş invoca una care îmi este foarte dragă şi aparţine lui Abraham Lincoln:

„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.”

Marşul pentru libertate de la Paris a fost, îmi place să cred, unul pentru libertatea de a face ceea ce se cuvine. 

De orice alt fel de libertate nu mă tem să afirm că îmi este silă.

Ce se cuvine şi ce nu ?

Nu se cuvine să provoci durere, fie ea mică ori mare, mortală ori nu, fizică sau psihică.

Se cuvine, în schimb, să iei o mulţime de precauţii pentru ca nu cumva să îndurerezi fără voie.

Iată că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate şi nu trebuie să studiem tratate de Etologie pentru a învăţa ce fel de libertate merită iubită şi care merită detestată.

A-ţi fi silă de libertatea absolută este singurul mod în care poţi aprecia libertatea adevărată, cea care îl face pe om să fie om şi nu animal.

Libertatea absolută, libertatea în sine este toxică. 

Nu există, pur şi simplu, libertate fără iubire.

Restul e vanitate şi vânare de vânt.