Mutaţii provocate de coronavirus în România

 

 

 

 

 

 

 

Mă voi referi la mutaţiile la nivelul psihologiei sociale şi al valorilor naţionale.

Epidemia demonstrează că salvarea vine de la ţări, nu de la un centru mondial de comandă. Ne putem uşor imagina că un guvern mondial s-ar fi salvat pe sine, prin izolare şi prin folosirea celor mai evoluate metode de tratament, lasând populaţia să treacă printr-un proces de selecţie naturală. China şi Coreea de Sud semnalează că pot reduce răspândirea virusului şi pot aduce speranţa că epidemia poate fi ţinută sub control. Halucinaţiile occidentului cu privire la o organizare mondială a lumii sunt puse în adevărata lor lumină.

Interesant este că Parlamentul European a demisionat, practic, iar dinspre celelalte structuri, recte Comisia Europeană şi Consiliul European nu se aude nimic cu privire la epidemie. Solicitarea Italiei de a fi ajutată a rămas fără răspuns, dovadă că solidaritatea este zero. Abia acum, târziu, liderii europeni se gândesc la o videoconferinţă, de ochii lumii.

Mitul diasporei înzestrată cu un înalt grad de civism şi luciditate este pe cale să se facă ţăndări, mulţi români din Italia încercând să înşele statul pentru a se întoarce acasă.

Idealul guvernului mondial, infailibilitatea UE şi miza pe conştiinţa diasporei sunt primele valori care se vor dovedi false și vor suferi mutaţii.

Urmează obsedaţii şi egoiştii politici din plan intern. După ce lucrurile se vor linişti, românii îi vor judeca aspru pe cei care s-au dedat euforic jocurilor politicianiste. Sintagma ”alegeri anticipate” va fi repudiată, iar jocurile de-a guvernele căzute a priori, blamat. Românii își vor aduce aminte de încercarea unora de a privatiza întreg sistemul de sănătate.

Acestea sunt mutațiile axiologice și psihologice pe care le va produce în România coronavirusul. După criză, e de așteptat să avem un alt mod de a aborda problemele destinului național. Toți actorii politici, sociali și economici principali care au legătură cu gestionarea epidemiei vor avea o altă față atunci când viața va reveni la normal.

În orice rău se află și o parte bună.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eugen Neață, un deputat perseverent. Revine cu o inițiativă legislativă care anterior nu a ajuns…
Eugen Neață, un deputat perseverent. Revine cu o inițiativă legislativă care anterior nu a ajuns…

Până la capăt În urmă cu mai mult timp, ani, am inițiat o modificare legislativă care să facă dreptate celor…

Anunț Primăria Vaideeni: Despăgubiri Transgaz
Anunț Primăria Vaideeni: Despăgubiri Transgaz

Primăria Comunei Vaideeni aduce la cunoștința cetățenilor vizați de proiectele de infrastructură desfășurate de SNTGN TRANSGAZ SA cu privire la…

Biblioteca Mateești, un spațiu viu în care broderia și alte arte decorative de rafinament devin…
Biblioteca Mateești, un spațiu viu în care broderia și alte arte decorative de rafinament devin…

În fiecare joi, la bibliotecă, ne întâlnim în jurul acului, firului și al răbdării. Lucrăm cu migală, pas cu pas,…

Deputatul Ovidiu Popa: „Modelul Bolojan”, 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin și…
Deputatul Ovidiu Popa: „Modelul Bolojan”, 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin și…

8 luni consecutive de scădere a consumului 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin, au trăit mai greu…

Primarul Mircia Gutău, mesaj de felicitare către un oficial de la Chișinău
Primarul Mircia Gutău, mesaj de felicitare către un oficial de la Chișinău

Mesaj de felicitare transmis de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, către doamna Sinilga Școlnic, Pretor al Sectorului Ciocana al…