S-a tot vehiculat ideea că dangătul clopotelor ar avea efectul miraculos de a omorî virușii, ba chiar și celulele maligne. Asta e nimic pe lângă efectul pe care virbația vocii președintelui nostru îl are cu certitudine asupra coronavirusului.

Când îl auzi cum citește, molcom și afișând o plictiseală suverană, ridicând din când în când vocea exact când nu trebuie și nici nu te aștepți, deformând vocalele sau chiar sărind peste ele, poți fi sigur că virusul ucigaș fuge mâncând nori.

Adevărul este că nu cred să existe vreun șef de stat care să pună mai multă silă în comunicarea cu națiunea. Zici că Iohannis îndeplinește o corvoadă când vorbește cu românii, că o ia ca pe o umilință și ca pe o pedeapsă pe care vrea să o ispășească iute pentru a-și vedea de ale lui.

Care or fi fiind ale lui în această perioadă ? Ce face el când nu citește copiuța la televizor ?

Mai penibil ca oricând, Klaus Iohannis pare copleșit de ghinion. Ghinionul pe care l-a văzut până acum doar la alții. Se teme că așa cum românii amintesc despre Ciuma lui Caragea, vor vorbi, în vecii vecilor, despre Virusul lui Iohannis.

Nu știu dacă diaspora, reîntoarsă ori nu, se uită la televizor când vorbește idolul acesta greoi ca o statuie polineziană. Iar dacă se uită, mă întreb dacă se simte îmbărbătată, solidară, generoasă cu semenii. Dacă așa se simte, înseamnă că are o problemă.

Ne-a găsit pandemia cu cel mai molatic și grețos președinte și cu cel mai zgubilitic premier.
Așa ne-am așternut, așa dormim.

Gheorghe Smeoreanu