Zice Ion Creangă în Ivan Turbincă:

 Şi cică atunci unde nu s-a apucat şi el, în ciuda Morţii, de tras la mahorcă şi de chilit la ţuică şi holercă, de parc-o mistuia focul.

        – Guleai peste guleai, Ivane; căci altfel înnebuneşti de urât, zicea el.

        Dă, ce era să facă bietul om, când Moartea-i chioară şi nu-l vede?

        Şi aşa a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nenumărate, şi poate că şi acum a mai fi trăind, dacă n-a fi murit.

N-a murit, ne asigură Alecsandru Dunaev în piesa de teatru Ivan, scrisă și jucată de el însuși pe scena Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea (Regia & Scenografia: Mateea Marin).

Ivan e un nume cu rezonanțe culturale. Îi avem pe Ivan Denisovici la Soljenițîn, pe Ivan Karamazov, la Dostoievski și pe Ivan Ilici, la Tostoi, așadar autorul – actor se plasează din start într-un câmp simbolic european, iar inserția în Ivan Turbincă ne aduce în creștinismul sincretic, româno – pravoslavnic.

Dialogul direct cu diavolul este, de asemenea, temă culturală europeană, prin diversele Patericuri, prin folclor, prin Faust-ul lui Goethe, prin Adrian Leverkühn, la Thomas Mann, prin lupta lui Martin Luther cu prințul întunericului.

Piesa lui Alecsandru Dunaev se plasează la intersecția tuturor acestor toposuri și aduce un original elogiu spovedaniei, iar în plan secundar, psihanalizei.

Laitmotivul este ”păcat de tine, Ivane”, id est păcat de noi toți, de pe scenă, din sală, de pe planetă, de acum și din toate timpurile.

Avem 50 de minute de monolog foarte generos spiritual și de efort scenic bogat în expresivitate, registrul fiind dramatic ca substrat, dar comic la nivelul comunicării , știut fiind că diavolul poate fi învins mai ușor dacă râzi de el.

Fiind vorba despre un one – man show total, de la tastatură la scenă, Alecsandru Dunaev merită aplauzele noastre sincere, pentru originalitate și energie, pentru că ne oferă un Ivan nou – nouț, într-un spectacol de neuitat.

Un gând pozitiv și pentru Octavian Costin, managerul teatrului, care a fost foarte inspirat propunându-ne această oră de catehism artistic.

Gheorghe Smeoreanu