Sunt câţiva ziarişti în ţară, mai curioşi şi, în primul rând, mai independenţi, fiindcă şi independenţa în presă are grade de comparaţie, care se întreabă de unde vine obsesia lui Klaus Iohannis, chiar şi în vremuri de pandemie, faţă de PSD.

Ipoteza cea mai des avansată, fiind şi cea mai la îndemână, este că Iohannis atacă PSD pentru că primeşte sondaje care surprind prăbuşirea PNL în opţiunile electoratului. De la 1% pe lună, s-ar fi ajuns la 1,5 %.

Să fie aceasta singura cauză, ori trebuie săpat mai adânc ?

Unui preşedinte liber şi echidistant nu i-ar păsa prea mult de lupta electorală, mai ales că se află la ultimul mandat. Ce ar avea de câştigat Klaus Iohannis dacă luptă ca şi leul în turbare, vorba poetului, pentru menţinerea la guvernare a PNL ? Niciun câştig moral şi niciunui material nu ar putea fi atât de motivator încât să îl determine pe preşedintele României să atace obsesiv PSD. Fiincă despre obsesie este vorba.

Viaţa lui Klaus Iohannis după încheierea celui de al doilea mandat poate fi mai mult decât asigurată. Va avea bani, vilă, protecţie, va călători, va ţine conferinţe, va putea avea chiar o funcţie în structurile europene. Când viitorul este atât de roz, de ce să faci obsesii împotriva unui partid ?

Să fie Iohannis atât de altruist încât să îi pese de soarta generalilor care l-au sprijinit şi îl sprijină ? O spun direct că nu pare nici pe departe atât de generos şi grijuliu cu soarta altora.

Ipoteza mea este că preşedintele Klaus Iohannis se teme pentru libertatea şi chiar viaţa sa.

Stai un pic, veţi spune, pe bună dreptate, are PSD dorinţa şi putinţa să îl vâre pe Klaus Iohannis în puşcărie, ba să îi mai pună şi viaţa în pericol ? Evident că nu, PSD a mai guvernat, ba chiar cu o largă majoritate, şi nu s-a atins nici de un fir de păr din capul lui Klaus Werner Iohannis. Şi atunci ?

Cred că alţii sunt cei care îl biciuiesc pe preşedintele nostru să ducă lupta , care a ajuns să atingă aspecte monstruoase, cu PSD. Sunt cei care ar pierde sume uriaşe de bani dacă PSD ar reveni la guvernare, cei care nu mai vor să le treacă glonţul pe la ureche aşa cum s-a întâmplat în epoca Dragnea, cei care l-au susţinut pe Iohannis încă de la început să ajungă din primarul indor şi incolor al Sibiului preşedintele unei ţări bogate de la marginea imperiului.

Cu oamenii importanţi ai Europei şi ai planetei care şi l-au dorit pe Klaus Iohannis şeful României şi mai ales cu uneltele care au lucrat pentru îndeplinirea acestui deziderat nu te pui dacă ţii la pielea ta.

Fără mamă şi fără tată, cum vine vorba, având părinţii plecaţi în Germania, fără copii, şantajabil din cauza executării unor sarcini mai vechi precum retrocedările de la Sibiu, Klaus Iohannis a fost executantul perfect al unui plan de colonizare a României început de Traian Băsescu şi care trebuie dus la îndeplinire. Mai e mult de lucru în acest sens, iar o condiţie minimală este ca PSD să nu revină la guvernare. Cine ştie ce idei le mai pot veni social – democraţilor ? Oricum, cine s-a fript cu ciorbă suflă şi în iaurt.

Când eşti gauleiter-ul României, nu eşti lăsat să huzureşti decât dacă ai executat întocmai şi la timp ordinele, iar preşedintele ştie asta.

Dosarele Colectivului, al retrocedărilor, caselor, copiilor, ale abuzurilor patronate în aproape şase ani de mandat sunt undeva şi e suficient ca SIIJ şi alte instituţii să fie lăsate ori chiar îndemnate să intre pe fir pentru ca totul să se prăbuşească precum un castel de nisip .

Pe scurt, când atacă PSD frizând nevroza obsesivo – fobică, Klaus Iohannis pare să aibă, într-adevăr, o fobie şi ea e posibil să se refere la tot ce e mai scump, anume libertatea şi viaţa unui om.

Este doar o ipoteză bazată pe analiza surselor deschise, iar istoria va arăta în ce măsură m-am apropiat de adevăr.

Gheorghe Smeoreanu