Așa ceva nu am mai văzut și nici nu am mai auzit să se fi întâmplat.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, deși știa că are cancer în faza terminală, a continuat să vină la servici și să se ocupe de problemele județului.

Între două perfuzii, suna la Guvern pentru a solicita sprijin în favoarea vâlcenilor săi mult prea încercați de criza economică și de nesimțirea clasei politice.

Începuse să-și arate boala din ce în ce mai mult, dar în urmă cu câteva zile a prezidat ședința CJ ca și cum nu ar fi avut nicio problemă.

Nu înțeleg de unde atâta energie și dorință de muncă și viață la un om de 70 de ani.

Mă întrebam, cu prietenii, de ce nu se retrage și ajungeam de fiecare dată la concluzia că rămâne pe baricade din datorie și conștiință, precum și din dorința de a-și da la propriu ultima picătură de viață pentru funcția în care fusese ales.

A fost, în acest sens, unic și exemplar.

A fost unic în felul său și din alte puncte de vedere.

Pesedist de frunte, vicepreședinte, la un moment dat al PSD în plan național, Ion Cîlea nu a fost un baron local. A trăit și a murit în modestie, fără să fi fost nici măcar suspicionat de vreo faptă de corupție.

Probabil că pierderea alegerilor de către Ponta i-a grăbit sfârșitul, fiindcă acest om iubea cu patimă partidul și ar fi făcut orice pentru victoria lui.

Mai trebuie spus că acest om a fost un om bun, fără ranchiună. Nu a purtat resentimente față de presa care l-a criticat sau față de politicienii din taberele adverse care l-au înjurat.

A fost un om atent la suferințele semenilor săi și a răspuns tuturor cererilor de ajutor, mai mult decât îi permitea situația.

A știut să observe frumusețea și bunătatea acolo unde ele existau.

Fără să exagerez, cred că sub înfățișarea sa modestă, cu a sa retorică aproape rudimentară, cu felul său frust de a face politică,  Ion Cîlea a fost unul dintre cei mai mari vâlceni din toate timpurile.

Dumnezeu să-l odihnească !