Încă o perversiune: Iohannis participă la referendum

 

 

 

 

 

 

Ştirea zilei este că Iohannis participă la referendum. Nu avem o sursă clară, dar nici nu cred că e fake news, fiindcă neamţul ar fi pierdut mult dacă şi de data asta se situa făţiş împotriva opiniei publice majoritare.

În sine însă participarea lui Klaus Iohannis la un referendum organizat la iniţiativa celor pe care el îi consideră fanatici religioşi este o perversiune. Morală, evident, nu sexuală.

Rezultatul referendumului nu va sta în cumpănă, stă însă validarea lui la care prezidentul vrea să contribuie, generând confuzie şi verificându-se ipoteza mea că nu despre drepturile LGBT este vorba aici, ci despre ceaţa care trebuie introdusă în mintea oamenilor normali.
Şi cum poţi înţeţoşa mai mult mintea cuiva decât punându-l în situaţia de a se îndoi de faptul că familia e familie, că zăpada e rece şi focul frige ?

Organizarea referendumului pentru familie e un răspuns la o provocare, nu prea aveam de ales, trebuia să facem ceva, dar din păcate reacţia e doar pe moment puţin mai bună decât indiferenţa, ambele atitudini generând pe termen lung confuzie.

Cum adică să votez că ziua nu e ca noaptea ? Înseamnă că ar fi posibil să fie ?

Gheorghe Smeoreanu

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. S-a deschis Centrul Multifuncțional Comunitar, un proiect dedicat sprijinirii și integrării sociale a persoanelor…
Pitești. S-a deschis Centrul Multifuncțional Comunitar, un proiect dedicat sprijinirii și integrării sociale a persoanelor…

Astăzi, 12 iunie 2025, Direcția de Asistență Socială  a Municipiului Pitești, împreună cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pitești,…

VIDEO. Primarul Cristian Gentea: Am semnat autorizaţia de construire a noului stadion!!
VIDEO. Primarul Cristian Gentea: Am semnat autorizaţia de construire a noului stadion!!

În urmă cu puțin timp, Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a făcut un anunț mult așteptat de piteșteni și nu numai:…

3 stații de încărcare rapidă pentru autobuze, din Pitești, au fost recepționate
3 stații de încărcare rapidă pentru autobuze, din Pitești, au fost recepționate

Astăzi, 12 iunie 2025, Municipiul Pitești a recepționat 3 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice, amplasate pe strada Independenței,…

Se construiește prima parcare supraterană semiautomatizată, din Pitești! Azi a fost predat amplasamentul
Se construiește prima parcare supraterană semiautomatizată, din Pitești! Azi a fost predat amplasamentul

       Astăzi, 12 iunie 2025, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de realizare a primei parcări semiautomatizate…

ISU Argeș a organizat concursurile profesionale ale SPSU, etapa județeană
ISU Argeș a organizat concursurile profesionale ale SPSU, etapa județeană

În data de 11 iunie, pe Stadionul Municipal Câmpulung s-au desfășurat concursurile Serviciilor Private pentru Situații de Urgenţă, faza județeană,…