Înainte de a cere schimbarea clasei politice, ar fi bine să se schimbe însuși domnul Călin Georgescu

 

 

 

 

 

Tot aud că partidele tradiționale trebuie musai să se reinventeze pentru a face față valului georgist și tare mă tem ca nu cumva reinventarea forțată să semene a schimonosire. Totuși, cum să răspunzi lucrăturii psihologice, ce să faci pentru a-i face față și a nu lăsa România pe mâna exaltaților, a celor care sunt, foarte probabil, prizonierii inamicilor ?

Soluția cea mai bună este cea pe care o are un terapeut vizavi de pacienții săi, adică echilibru, rațiune și compasiune. Pacienții se vor zvârcoli, vor țipa, vor plânge, terapeutul trebuie să rămână stenic, optimist, constructiv. Pilulele de obiectivitate sunt binevenite.

Sfătuitorii neîntrebați de nimeni solicită alte partide, alți oameni, ca și cum simpla schimbare ar rezolva problemele. Și cum să schimbi forțat, obsesiv, când țara trebuie guvernată ? Dacă ai face asta, ai intra în planul de destabilizare gândit de inginerii puciului care urmărea să îl aducă pe Călin Georgescu la Cotroceni.

Schimbarea trebuie încurajată, nu impusă, trebuie să fie organică, nu cerută de pe o zi pe alta doar pentru a putea spune că din moment ce avem aceleași partide și aceiași oameni, totul se prăbușește. Nici oamenii, în viața personală, nu trebuie să schimbe doar de dragul schimbării, darămite partidele politice obligate să guverneze.

La fel de irealistă este și ideea ca partidele zise vechi să se dea la o parte în fața partidelor noi, iar asta în vreme ce România nouă ar trebui să se dea și ea la o parte pentru a lăsa loc României vechi, care la rândul ei ar trebui să se dea la o parte pentru a lăsa locul liber Daciei lui Decebal, Iar acea Dacia ar trebui să fie din nou cucerită, dar pentru că romanii nu mai sunt, să fie folosiți rușii.

Cine insistă pe falimentul clasei politice este la un pas de a cere ca democrația să își ceară falimentul. În fond, nu există vinovății de grup, ci doar individuale, chiar dacă partidele pot dezvolta un set de tradiții greșite și obiceiuri dăunătoare. A cere o revoluție (eventual una orchestrată de mercenarii care au ucis în Africa) atunci când libertatea de exprimare este liberă, iar sistemul electoral este generator nu doar de chipuri, ci și de partide noi, parlamentare, este nonsens.

Cred că adevărata schimbare trebuie să se producă la Călin Georgescu. Să schimbe garzile de corp, deoarece nimeni nu a mai văzut politicieni democrați păziți de mercenari, să schimbe mesajele de pe Tiktok cu dezbaterile publice, să schimbe pretenția de apariție imaculată cu declararea finanțării electorale, să schimbe aparența de profet cu aceea de om politic aflat într-un sistem politic, să schimbe critica totală a altora pe un pic de autocritică și aforistica pe declarații de intenție concrete.

Clasa politică trebuie să se schimbe, dar natural și fără rupturi periculoase, în schimb e urgent să se schimbe însuși domnul Călin Georgescu dacă vrea să conducă România, care nu e nici Rusia, nici Congo.

Și fiindcă schimbarea începe întotdeauna cu un pas mic, îi propun, mai întâi, să coboare de pe cal, fiindcă tare mă tem că, la o adică, l-ar putea numi prim – ministru.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Teatrul ”Alexandru Davila”: Hai și tu la cel mai așteptat ATELIER!
Teatrul ”Alexandru Davila”: Hai și tu la cel mai așteptat ATELIER!

Protagoniști vor fi, pentru a treia oară consecutiv, elevii de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Pitești împreună cu profesorii…

Colectarea selectivă se extinde, în Pitești!
Colectarea selectivă se extinde, în Pitești!

Primăria Municipiului Pitești continuă implementarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor pe 5 fracții, prin extinderea acestuia în încă două…

Hrana care vindecă: povestea unui proiect devenit exemplu de bună practică
Hrana care vindecă: povestea unui proiect devenit exemplu de bună practică

Astăzi, la Spitalul de Pediatrie Pitești, a avut loc conferința de închidere a proiectului „Gustos și sănătos în farfuria din…

Primăria Călimănești, pas important spre modernizare. Semnarea contractului pentru achiziția de produse și servicii în…
Primăria Călimănești, pas important spre modernizare. Semnarea contractului pentru achiziția de produse și servicii în…

În data de 12.11.2025, Primăria orașului Călimănești a făcut un pas important spre modernizare, prin semnarea contractului aferent proiectului finanțat…

Sâmbătă, 22 noiembrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă premiera spectacolului ”Moara cu noroc”, după Ioan Slavici,…
Sâmbătă, 22 noiembrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă premiera spectacolului ”Moara cu noroc”, după Ioan Slavici,…

𝓜𝓞𝓐𝓡𝓐 𝓒𝓤 𝓝𝓞𝓡𝓞𝓒, 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐓𝐨𝐟𝐚𝐧. Un spectacol servit fierbinte — cu gust amar, morală și influență. „Moara cu noroc”,…