Nu mai știu pe unde, la Paris sau la Bruxelles, am văzut într-o parcare un panou pe care scria ”Si tu prends ma place, prends mon handicap”, chestiune de care mi-am amintit acum, când Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a refuzat un moment de reculegere în memoria lui Charlie Kirk, iar autoritățile din România s-au abținut de la transmiterea unui mesaj de condoleanțe după asasinarea activistului american.

Dacă transmiți condoleanțe, îți asumi erorile decedatului, iar Europa nu poate fi de acord cu ideile extremiste ale lui Charlie Kirk.

Într-un fel, se repetă situația creată prin asasinarea Dariei Dughina. Atunci, nimeni nu a transmis condoleanțe, în schimb, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că SUA respinge orice atac asupra civililor, inclusiv atentatul în urma căruia și-a pierdut viața Daria Dughina.

Sper să nu sară nimeni ca ars, fiindcă situațiile sunt în multe privințe asemănătoare. Charlie Kirk a fost ucis chiar când dialoga, democratic, pe subiectele sale extremiste, dar și Dughin obișnuia să dialogheze pe extremismele sale și îmi aduc aminte de o lucrare splendidă în care ”ideologul lui Putin” polemiza cu filosoful american Olavo de Carvalho în cartea ”Statele Unite și noua ordine mondială”, apărută la Humanitas în 2016.

Charlie Kirk a batjocorit condiția umană propagând un rasism care, dacă i-ar fi permis condițiile istorice, ar fi degenerat în Ku Klux Klan. Suficient pentru a-l detesta, dar nu pentru a-l ucide, fiindcă ar fi putut fi, dar nu a fost, nici Hitler, nici Stalin, nici Pol Pot.

Există idei pe care, propagându-le, ai merita un glonț în gât? Nu, niciodată! Ideile rămân idei, iar faptele sunt fapte. Chiar dacă în prelungirea lor politică susținerile lui Kirk ar putea duce la crimă, câtă vreme există pace, orice justiție pe cont propriu rămâne un asasinat odios.

Detest cultura woke. Precizez însă că văd rasismul și machismul ca fiind infinit mai periculoase decât ideea schizofrenă de a pune o actriță de culoare să joace rolul Julietei, ori de a scoate Albă ca Zăpada din meniul desenelor animate. Rasismul a fost prelungit în crimă, cultura woke rămâne cultură, oricâtă vomă ne-ar produce. În toamna anului trecut, The Economist publica un articol care semnala că, din fericire, ”trezirea” dă înapoi în Occident. Publicația ne spunea că Regina Jackson și Saira Rao, două femei care erau angajate de femeile albe bogate pentru a le vindeca de prejudecăți încep să rămână fără clienți. Cu câțiva ani în urmă, cele două ”terapeute” reușeau, în baza unor onorarii substanțiale, să le facă pe distinsele doamne albe să  declare:

• „Sunt o femeie albă liberală. Suntem absolut cele mai periculoase femei”.

În 2023, Francis Fukuyama a declarat, într-un interviu pentru L’Express, că ideologia woke a atins punctul culminant și că urmează declinul. Doamne ajută!

x

Într-un excelent articol din Dilema, Stela Giurgeanu arată că woke și-a cam trăit traiul și și-a mâncat mălaiul. ”Potrivit The Economist, o dovadă suplimentară că ideologia woke este în declin ar fi aceea că respondenții sondajelor de opinie se opun din ce în ce mai mult ca studenții trans să joace într-o echipă sportivă care nu corespunde sexului lor biologic. Ponderea acestora a crescut de la 53% la 61% între anii 2022 și 2024, potrivit YouGov.

Declinul wokismului este marcat, de asemenea, și de dezinteresul mass-media pentru subiect. Din 2021, principalele publicații americane au evitat, în fiecare an, din ce în ce mai mult, termeni caracteristici gîndirii woke, precum „microagresiune”, „intersecționalitate” sau chiar „transfobie”. Acest lucru este demonstrat și de un studiu comandat de The Economist lui David Rozado, profesor asociat la Otago Polytechnic (Noua Zeelandă).

New York Times, din ce în ce mai criticat din cauza apetenței sale pentru curentul woke, aproape că a încetat să mai vorbească despre „privilegiul omului alb”. Această sintagmă a avut, în 2023, doar 0,4 apariții la un milion de cuvinte, comparativ cu 2,5 cu trei ani mai devreme.

Aceeași tendință descendentă este înregistrată și în domeniul educației și cercetării. Jacob Light, profesor de economie la Stanford, a calculat pentru The Economist frecvența cuvintelor asociate cu wokismul apărute în cursurile de studii americane. Dacă acestea au crescut cu 20% între 2010 și 2022, ulterior n-au mai înregistrat nici un progres. Unul dintre cazurile recente, petrecute în mediul universitar, este grăitor. Claudine Gay, acuzată de antisemitism și wokism, a demisionat de la președinția Universității Harvard la începutul anului. De asemenea, în comunicările sale oficiale, Universitatea Cornell (New York) a devenit din ce în ce mai neutră în privința ideologiei”.

x

A ajutat activistul Charlie Kirk la declinul wokeismului? Conform principiului vaselor comunicante, probabil că da, iar acesta ar reprezenta singurul motiv pentru care îl putem aprecia post mortem.

Dacă se ofilește cultura woke, este de așteptat ca MAGA, pe partea sa culturală, să urmeze aceeași curbă? Cred că da, pentru că ne putem întreba ce ar fi fost Charlie Kirk fără adversarii săi ”treziți în conștiință”? Privind lucrurile din acest unghi, putem spune despre Kirk că a fost un martir al întoarcerii la normalitate pe principiul potrivit căruia cui pe cui se scoate.

Fiindcă Dumnezeu pare că iubește echilibrul, cred că este bine ca lui Soros să i se opună Trump. Este de așteptat ca, până la urmă, Occidentul să se sature și de unul, și de celălalt.

Nu aș încheia acest text fără observația că UE este cu mult mai echilibrată moral decât SUA. Un Charlie Kirk ar fi murit de foame în Europa.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)