A doua zi de Crăciun , ne-au vizitat prieteni buni, am urcat la cabană, unde e foc de lemne, iar câinii mari au voie înăuntru, să adoarmă pe podea vrăjiți de căldură și de zumzetul vocilor omenești.

Am început să strâng documentația despre o carte de psihologie a animalelor, chiar am discutat cu bunul meu editor, s-ar vinde bine, nu s-a prea scris pe această temă în România. Eu regret și acum că nu m-am specializat în acest domeniu fabulos, dar exact când începea cursul respectiv de la Facultatea de Psihologie, s-a îmbolnăvit profesorul, iar asistenta nu a fost la înălțime. Profesor nu era altcineva decât poetul Mihai Beniuc, cel care scrisese frumoasele versuri:

”Sunt măr de lângă drum și fără gard.
La mine-n ramuri poame roșii ard.
Drumețule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulțam,
Adu-l țărânei ce sub mine-o am.
E țara ce la sânul ei ne ține,
Hrănindu-ne pe tine și pe mine.”

Mihai Beniuc era doctor în psihologia animalelor, făcuse un doctorat la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor și a devenit primul specialist român în psihologie animală şi comparată.

Citiți continuarea articolului AICI.