Articolul nostru intitulat EU NU SUNT CHARLIE a fost, în spiritul său, preluat de mulţi cititori care şi-au pus întrebarea până unde poate merge atacul la adresa simbolurilor sacre ale altor religii.
Va prezentăm textul nostru şi fragmente dintr-un articol apărut în Ortodoxia tinerilor.
Eu nu sunt Charlie
Apărăm libertatea de exprimare, apărăm dreptul de a râde.
Ce apărăm însă când exprimarea se vinde la tarabă, iar dreptul la râs se cumpără cu 1 euro ?
Je ne suis pas Charlie Hebdo.
Nu sunt Charlie Hebdo şi înclin să cred că nici voi nu sunteţi.
Eu şi voi nu am batjocorit niciodată simbolul sacru al unei religii şi nici nu o vom face vreodată, cu niciun preţ per exemplar.
Dar nu trebuie să fiu Charlie Hebdo pentru a arăta că, din tot sufletul şi cu toată conştiinţa mea, condamn răzbunarea, crima, terorismul.
Repet însă:
Nu sunt Charlie Hebdo şi nu voi fi niciodată.
Regret că preşedintele ţării mele se grăbeşte să fie Charlie, fiindcă nu îl cred capabil să batjocorească un profet, oricare ar fi el. Să nu-mi sugereze că ar putea s-o facă, fiindcă asemenea fapte şi valori nu sunt de joacă.
Deplâng asasinatul, cred în libertatea presei, dar în aceeaşi măsură detest hulirea şi respect la maxim credinţa oricui. Iată de ce spun:
Mi-L poţi insulta pe Iisus şi nu te voi ucide.
Accept însă să mă ucizi dacă îl voi injura pe dumnezeul tău. Ştiu însă că nu o voi face niciodată.
Je ne suis pas Charlie.
Regret.
Gheorghe Smeoreanu
Ortodoxia tinerilor
„Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârșit batjocorirea aproapelui ca distracție de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie”
Totuși, nu pot fi solidar cu redacția unui ziar care batjocorește orice este moral și cuviincios, care-și pretinde dreptul de a ironiza pe oricine și oricum, și de a leza sentimentele religioase ale cuiva. Caricaturile cu Mohamed sunt mai blânde decât mizeriile pe care „marii” caricaturiști le-au adus la adresa Maicii Domnului, a Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt.
Mă întreb însă de când Europa, botezată în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, pretinde sus și tare dreptul de a ironiza, de a batjocori pe oricine și oricum? Da, a răspunde cu crimă și răzbunare față de orice act care-ți aduce injurii este de neacceptat, dar de când am ajuns să pretindem dreptul la un păcat și mai ales la blasfemie? De ce nu ies în stradă europenii pentru a cere închiderea ziarului Charlie Hebdo care l-a batjocorit pe Domnul Hristos și pe Maica Domnului?
De ce să fiu solidar cu redacția unui ziar care va continua să arunce cu noroi în societate, în modelele și valorile creștine, relativizând totul și distrugând astfel reperele morale ale unei societăți? Ce repere vor avea copiii francezi care văd în ziare caricaturi cu Dumnezeu care-i batjocorit în ultimul hal?
Creștinii sunt îngăduitori pentru că Dumnezeul lor i-a învățat iubirea de vrăjmași. Dumnezeu Însuși rabdă insultele ani de-a rândul, și acceptă să-i batjocorim chipul, să-L batjocorim pe Duhul Sfânt, și pe Preacurata Maica Sa.
Dumnezeu nu poate fi de acord cu o asemenea degradare a firii umane. Dumnezeu nu poate îngădui ca oamenii să se batjocorească între ei ca distracție de zi de zi. Dumnezeu nu poate fi de acord ca un copil să-și batjocorească zilnic părinții, la fel cum nu poate fi de acord ca oamenii să-și batjocorească Creatorul. Sufletește se vor înnegri, ei înșiși vor avea de suferit și lumina din ei va deveni întuneric. Vor accepta păcatul ca salvare și viața lor se va distruge zi de zi, ajungând un iad de nesuportat.
Amintiți-vă de Cronica Cârcotașilor, una dintre cele mai urmărite emisiuni din România! Oricine era batjcorit și luat peste picior… Dumnezeu a îngăduit multă vreme acest comportament rău-voitor, dar până la un punct când a spus stop. A apărut accidentul lui Huidu pe pârtie. După ceva timp a continuat emisiunea, realizatorii crezând poate că accidentul e o întâmplare, nu o chemare la pocăință. De aceea nu și-au conștientizat păcatele și au mers din rău în mai rău. S-a întâmplat apoi accidentul de pe DN1 și atunci lucrarea vrăjmașă a „cârcotașilor” s-a risipit.
Emisiunea care batjocorea oameni și politicieni cu o nonșalanță disprețuitoare și-a văzut ratingul la pământ. De ce?
Pentru un popor creștin în care sute de mii de oameni și-au dat sângele pentru credința în Hristos, Cel ce ne-a învățat să ne iubim aproapele și dușmanii, Dumnezeu nu poate accepta formarea unui obicei atât de josnic: ironizarea aproapelui ca distracție de zi cu zi.
Atentatul de la Paris e un rău îngăduit de Dumnezeu, pentru a pune stop unui rău și mai mare care era în curs. Franța cea deschizătoare de drumuri, Franța cea care prima l-a batjocorit pe Dumnezeu în Europa, să se pocăiască și să-și aducă aminte de Dumnezeu. Franța cea fără frică de Dumnezeu să nu-și asmută dinții față de musulmani, care din instinct își protejează credința, fără de care știu că sunt morți. Franța să-și asmută exigența față de propria societate din care Dumnezeu a fost dat afară.
Dacă Europa nu-și mai apară proprii copii care sunt avortați cu milioanele, atunci cum să-și mai apere Creatorul? Dacă Europa, și în mod special Franța, nu mai poate face diferența între bărbat și femeie, între familie și homosexualitate, atunci a slăbit atât de mult încât nu mai poate face mare lucru pentru starea morală a cetățenilor ei.
A fi solidar cu redacția Charlie Hebdo este ca și cum ai fi solidar cu un club de mafioți care au primit o bombă și au murit câțiva dintre ei. Sunt solidar cu familiile îndoliate. Sunt solidar cu cei care au murit și Dumnezeu să le ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Dar nu pot fi solidar cu o companie care are ca scop zilnic batjocorirea unor oameni pentru a aduce zâmbetul demonic pe buzele altora. Asta este învrăjbire, este cultivarea urii de oameni, care iată în ce s-a concretizat după atâția ani: ucidere de oameni. Vorba aceea: semeni vânt, culegi furtună! Ură și dispreț a semănat redacția Charlie Hebdo, ură și dispreț a cules.
Eu nu sunt Charlie și nu vreau să fiu.
Presa a ajuns dumnezeul societății, ajungând să-și aroge chiar dreptul de a împărți dreptatea.
Poți face umor și fără să batjocorești. E foarte greu și subtil, dar se poate. Poți satiriza sentimente, acțiuni, fapte, cu scop moralizator, dar nu să umilești credințe și persoane.
Nu pot ieși în stradă pentru ideile unei Franțe care a pus bazele ideologice ale unui comunism pe care-l simt și astăzi puternic în viața poporului meu.
Nu e întâmplător că exact în ziua Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc atentatul, cel care a strigat înaintea lui Irod că săvârșește o nelegiuire luând femeia fratelui său și crează sminteală în popor. Și astăzi dreptatea lui Dumnezeu strigă înainte mai marilor Europei, dar ei ca și Irodiada hotărăsc tăierea capului celui ce anunță dreptatea lui Dumnezeu. Sigur că atentatorii musulmani sunt de vină pentru aceste crime. Însă nu ar fi avut mobilul crimei dacă credința lor nu ar fi fost batjocorită grosier și sistematic. De aceea, moral ei sunt și victime ale unei prese de tabloid dezlănțuite în fuga ei cuceritoare după resurse și bani.
Tragedia aceasta este o lecție dură de trezire pentru toată presa europeană, inclusiv pentru cea din țară, să nu mai permită blasfemiile, batjocorirea simbolurilor și a simțămintelor religioase în numele unei pretinse libertăți de exprimare, care iată unde duce.
Lasă un răspuns