Campania electorală ascunde unele scenarii de psihologie aplicată. Anumite mecanisme sunt adevărate paradigme de comportament în procesul de persuasiune, altele au fost, mai mult ca sigur, testate pe focus grupuri. Nu tot ceea ce ne apare revoltător și este tratat ca atare de televiziuni provoacă revoltă, dimpotrivă, efectele pot fi contrare.

Am ales pentru astăzi un singur caz, cel al lui Nicușor Dan, care se menține, după toate sondajele, în partea de sus a clasamentului electoral. Nicușor Dan nu are carismă, nu e prezentabil, nu s-a arătat a fi un primar performant. Are în schimb altceva: costă scump și se vinde în Capitală.

Se știe că oamenii acționează după ”modele de acțiune fixă” (Robert B. Cialdini), unul dintre acestea fiind că tot ce e scump e bun. Nicușor Dan a insistat că a primit donații uriașe, de sute de mii de euro, precum și donații mici, de la mii de simpatizanți. Deși televiziunile s-au arătat revoltate, mesajul transmit în mod voit a fost acela că primarul Bucureștiului este un produs electoral pe care unii se bat să îl achiziționeze.

E scump = e bun.

E din București = e bun.

În cazul lui Crin Antonescu s-a considerat că nu e de demnitatea coaliției electorale să folosească mecanisme psihologice ascunse, mergându-se pe principiul că e suficient să fie transmis un sentiment de echilibru și onestitate.

Greșit, fiindcă onestitatea nu se vinde decât în poveștile cu zâne.

Fiind vorba despre trei partide, nimeni nu a avut curajul să riște, pentru a nu fi acuzat de parteneri că provoacă daune, motiv pentru care echipa de consultanți a mers pe cel mai mare numitor comun, iar campania lui Crin a rămas liniară.

În zilele următoare, voi aborda și alte cazuri.

Gheorghe Smeoreanu