În stilul său hâtru, de zici că e iconoclast fără să fie, IPS Calinic, cel care a oficiat căsătoria principelui Nicolae cu Alina Binder, a spus lucruri memorabile.

„Orice căsătorie, când tinerii, mirele și mireasa se gândesc să întemeieze o familie, înseamnă că se întrupează încă o dată gândirea lui Dumnezeu. Pentru că noi oamenii, bărbații și femeile, tinerii și tinerele, au fost gândiță așa de Dumnezeu și așa a binecuvântat el și așa trebuie să fie. De exemplu, dacă facem un exercițiu să spunem așa, în fugă, puțin mai abracadabrant așa: dintr-o dată, în calculatoarele lui Dumnezeu să se seteze acolo numai nașteri de bărbați. Ar fi plin Pământul doar de bărbați. Ar fi pustiitor și plictisitor. Dacă cineva de acolo face o greșeală și apasă pe o tastă și se pot naște numai femei, ar fi amuzant așa pentru o vreme. Dar după aceea se complică lucrurile. Așa încât Dumnezeu a gândit forma și felul nostru de a fi.

Noi avem obiceiul de a fi uneori împotriva gândirii lui Dumnezeu. O facem din snobism, din ignoranță, se poartă și ignoranța, câteodată e la ea acasă. După aceea mai săltăm puțin așa și credem noi că putem să schimbăm cumva gândirea lui Dumnezeu. Gândirea lui Dumnezeu rămâne veșnic așa cum gândește el. Întemeierea unei familii, când mirele se căsătorește cu mireasa este un act cu adevărat curajos, act pe care eu n-am avut curajul, fiind și călugăr bineînțeles, n-am avut curajul… Trebuie să fii foarte serios să întemeiezi o căsătorie, nu-i o glumă asta. O căsătorie are la temelia ei iubire și iarăși iubire, dacă poți să spui iubire veșnică și eternă, iarăși ca-n poveste, și când te cauți puțin prin cămară așa, vezi că nu prea mai ai, s-a epuizat iubirea. Cu ce rămâi? Mai rămâi cu divorțul. Gata, s-a dus iubirea. Înaintea găsești că mireasa a fost un înger. Principele Nicolae a văzut un înger sau jumate de înger, nu știu ce-a văzut, dar vezi un înger în mireasă și mireasa vede în mire tot un înger, mai mare, mai mic, mai vârtos, mai somnoros, dar vede tot un înger. Această stare să zicem de beatitudine sentimentală, iată o metaforă care mi-a venit în minte aicea în Biserica de la Sinaia, o beatitudine sentimentală, notați asta că e foarte important. Eu am uitat deja…”