Zilele astea am fost la vânătoare de cărţi. Şi ca de obicei mă poziţionez la standul cu politici şi istorie. Unde, de obicei, le duc la exasperare pe fetele de la librărie. Am luat, am renunţat, iar în final, am ales. M-am oprit peste Dicţionarul Comunismului, lucrarea coordonată de Stephane Courtois, unde 180 de istorici şi-au dat cu părerea. Deşi nu agreez genul ăsta de sinteze, nu am greşit, pentru că de fapt nu este în nici un caz un dicţionar, iar în cele din urmă este o istoriografie scrisă destul de direct, documentarist. Şi uite aşa mi-am petrecut eu o noapte.

Privind însă la nivelul de azi al societăţii româneşti am tras nefericita concluzie că ne aflăm exact într-o gaură de vierme, cum se spune, adică într-un mod cuantic pe acelaşi palier de început de eră comunsită, numai că diferă logistica manipulării. Sau, din păcate a evoluat.

Pentru a impune o dictatură personală trebuie să urmăreşti simplu nişte direcţii matematice, la finalul cărora cu sprijin popular te erijezi în lider absolut. Dictatura proletariatului se numea atunci, acum este un oarece sofism – Dictatura USL. În primul rând ai nevoie de a crea teroarea. Teroarea se face prin mişcări de stradă, nu unele ample, ci unele punctuale, mici cantitativ, dar intens calitativ şi repetitive. Aşa a făcut Lenin în perioada anterioară lui 1917. Apoi ai nevoie de contextualizare şi să atâţi opinia publică needucată spre un adversar străin dar care se află într-un parteneriat cu puterea. În 1917 a fost primul război mondial, când Ţarul a trimis Rusia în război. 

Aici a fost cazul Uniunii Europene şi a normelor impuse de Comisia Europeană. Deci avem teroarea, avem un duşman al naţiunii, avem retoristul, avem instrumentul de manipulare – antenele, avem mişcările de stradă, repetitive, avem criza care a dus la scăderea nivelului de trai. Avem un personaj bun de a fi demonizat – Ţarul Băsescu. Deci sunt toate ingredientele pentru a crea o bombă politică Rămânia evident momentul decisiv al lansării. A fost anul 2012. 

Au urmat epurările, duşmanii poporului, cei de la PDL, o majoritate confortabilă care a făcut din Parlamentul României să devină o Dumă de Stat. Avem o populaţie rurală nativ completată cu o populaţie rurală a micilor oraşe, cu precădere în bazinul Dunării şi dincoace de arcul subcarpatic. Mesajul a mers direct iar revoluţia continuă până la stârpirea ultimului bastion al fostului regim – Traian Băsescu. 

Toate ar fi mers ca pe roate şi am fi putut asista la instaurarea încă din august a dictaturii USL, dacă nu eram membrii Uniunii. Creatorii Utopiei USL, s-au lovit de normle rigide ale Europei, norme care apropo, au reuşit să ţină în frâu mai bine de de 50 de ani, Partidul Comunist Francez, unul dintre cele mai staliniste din Europa de Vest. Şi uite că momentul accederii lui Lenin la putere a trecut. Asistăm acum la un reflux, opinia publică respiră uşurată. Troţki a realizat că nu poate impune stalinismul în România şi a făcut compromisul cu vestul, s-a vândut anglo-americanilor prin Kovesi. Pentru că suntem în anul 2013, iar Europa şi Statele Unite nu-şi mai permit o a doua Bielorusie la est. Mai ales când deja sunt montate primele piese la Deveselu. 

România trecut aşadar pe lângă cea mai gravă schimbare de regim politic, o schimbare care a fost gândită acum mai bine de un an în catacombele Pieţei Universităţii. Din păcate procentul celor care înţeleg acest aspect este poate undeva la 25% din populaţia acestei ţări, o Românie rămasă înapoiată ca în anii ’47, sau ca o Rusie în 1917. Slavă cerului că o parte din elita politică şi-a asumat normele europene. 

Din păcate în aceste zile au apărut două grupări de ziarişti extremişti. Dacă pe cea de la Antene o ştiam, pe cea de a doua nu credeam să o văd. O grupare Likud se dezvoltă în zona de dreapta, acuzându-l pe Băsescu de trădare, capitulare, numai aşa de dragul de a fi anti-USL!