Despre cine crede IPS Varsanufie că este omul cel mai bun pe care îl știe

 

 

 

 

 

 

Pe contul său de Facebook, marea ziaristă Floriana Jucan a postat câteva rânduri despre tragica plecare la Domnul a pianistei Ioana Maria Lupașcu. Am putut afla că actrița Daniela Nane a jucat un rol de mare jertfă creștină în ultimele luni de zile ale pianistei. În context, Floriana Jucan ne spune că pentru IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,  Daniela Nane este cel mai bun om pe care îl știe. Iată postarea:

”Am însoțit-o astăzi în ceasul de plecare spre altă lume pe Ioana Maria Lupașcu.

Un sobor de 5 preoți, între care vocea părintelui Costel Habelea, parohul Bisericii Boteanu, ne-a pătruns pe toți, a ținut una dintre cele mai frumoase slujbe pe care le-am auzit vreodată.

Patriarhul Daniel- care îi conferise recent Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”- și ministrul Culturii au omagiat cariera și caracterul Ioanei, colegi de la Filarmonica din Ploiești, prieteni și rude au fost uniți în rugăciune pentru sufletul ei.

Ar fi trebuit să vorbesc eu însămi, dar am renunțat copleșită de moment.

Ce aș fi spus însă vreau să rămână aici…

Obișnuim să evocăm frumusețea sufletească și meritele profesionale ale celui plecat dintre noi, dar eu țin ca lumea să știe mai ales despre noblețea și desăvârșirea creștinească a Danielei Nane, care a fost alături de Ioana Maria Lupașcu în ultimii 10 ani în proiectul lor cultural „Pianul cu poeme”- în care muzica și poezia au bucurat și purificat atâția oameni-, dar mai ales în ultimele trei luni de suferință.

Prezentă zi de zi și noapte de noapte, a hrănit-o, i-a dat ceai cald și a învelit-o în crizele de frisoane, a întors-o, a ridicat-o, a spălat-o și a mângâiat-o.

Cu câteva zile înainte de moarte, Ioana Maria Lupașcu i-a încredințat-o, în custodie judecătorească și în grijă părintească, pe Fatima, fetița ei de 13 ani, rămasă de acum singură…

Înalt Preasfințintul Varsanufie îmi spunea zilele trecute, în pridvorul de la Hurezi, „că Daniela Nane este omul cel mai bun pe care îl știe!”.

Ea a fost nu doar o sfântă în prietenie, ci a devenit de acum păstrătoarea celei mai valoroase comori a Ioanei Maria Lupașcu, cea plecată dintre noi…

Daniela Nane este un Poem, în toate sensurile cuvântului”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  
Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  

În data de 27.03.2025, a fost publicat în platforma SEAP anunțul cu nr. CN1079386 reprezentând documentația de atribuire aferentă proiectului…

Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate
Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea și recepționarea lucrărilor de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești, astăzi, 22 mai 2025.      Această investiție face…

Deratizarea subsolurilor blocurilor din Mioveni începe din 23 mai!
Deratizarea subsolurilor blocurilor din Mioveni începe din 23 mai!

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, începând cu data de 23 mai 2025, se vor desfășura lucrări de deratizare în…

Se redeschide fântâna muzicală din Piața Primăriei Pitești!
Se redeschide fântâna muzicală din Piața Primăriei Pitești!

Cu ocazia Zilelor Piteștiului, Fântâna Muzicală își reia programul de sunet și lumini. Serile de sfârșit de săptămână vor aduce,…

Consult oftalmologic GRATUIT, pentru locuitorii Topoloveniului
Consult oftalmologic GRATUIT, pentru locuitorii Topoloveniului

Laboratorul EXPRESS DE OPTICĂ și Primăria TOPOLOVENI invită cetățenii orașului să beneficieze de un consult oftalmologic oferit GRATUIT, luni, 26…