În puține cuvinte, aș vrea să le explic naivilor de ce au permanent impresia că sunt înșelați în așteptările lor politice.

 

Folosesc totuși un citat. Ziaristul francez J. F. Revel își începea celebra sa carte „Cunoaşterea inutilă” cu afirmaţia următoare: „Cea dintâi dintre forţele care conduc lumea este minciuna”.

 

Dacă naivii despre care vorbeam ar accepta că minciuna este „cea dintâi dintre forţe”, nu s-ar mai simţi, practic, minţiţi, ar accepta să privească relaxaţi la jocul politic.

 

Nu minciuna este surprinzătoare în spaţiul public, ci apariţia rară a adevărului ar trebui să ne surprindă.

 

Principala minciună a lumii de azi este că mai există ţări.

 

Mai există, cu adevărat, ţări, dar foarte puţine, iar acestea se află şi ele pe cale de dispariţie, ştergându-se, pur şi simplu, treptat, de pe hartă.

 

Ţara cea mai îndreptăţită să poarte acest nume este China, vin apoi celelalte mari puteri din Consiliul de Securitate al ONU.

 

Acestea sunt ţări în sensul în care au lideri care dezvoltă încă politici în favoarea naţiunii, nu doar în favoarea grupurilor de interese. Chiar şi în aceste ţări însă politicile naţionale încep să pălească în favoarea politicilor de grup. Va fi interesant de urmărit când o va lua şi China, cu toată puterea, pe acest drum.

 

Celelalte ţări sunt palide, unele chiar şterse, practic, de pe hartă, rămânând doar simple nume cu caracter geografic.

 

România nu mai este de mult o ţară.

 

Principalele decizii politice sunt luate în România, de 25 de ani încoace, doar în favoarea unor grupuri de interese, grupuri care au devenit, treptat, exclusiv străine.

 

În acest sens, citiţi aici rezumatul unei cărţi semnate de mine care nu se mai găseşte în librării.

 

Ceea ce trebuie să înţeleagă naivii este că filosofia lumii de azi este alta decât cea pe are ei o practică. Ei cred în ţări, pe când decidenţii principali ai lumii nu mai cred de mult în asta.

 

În aceste condiţii, trebuie ca omul simplu să se simtă pierdut, orfan, debusolat ? Nici vorbă. Are şi el dreptul să se afilieze unor grupuri de interese şi să şi le susţină.

 

Chiar şi apicultorii sau crescătorii de ciuperci pot influenţa politicile, în mod concentric, de la cele strict locale, la cele globale, desigur dacă se asociază şi capătă forţă.

 

Presupunând că omul nu doreşte să se afilize niciunui grup, nu este nicio problemă. El trebuie să aibă capacitatea de a îndeplini sarcini bine cotate pe piaţa muncii.

 

După cum se observă, în ceea ce spun nu este vorba despre ţară.

 

Ar fi bine să conştientizăm că mondializarea a făcut deja ca ţările să nu mai existe decât geografic şi cultural, iar cultura lor va fi, nu peste multă vreme, doar folclor.

 

Înţelegând şi acceptând acest adevăr, vom fi mai puţin stresaţi şi îngrijoraţi de ceea ce vedem pe scena politică.

 

Presimt un ţipăt de disperare la cei care se vor întreba unde este patria şi se vor declara patrioţi.

 

Păi, unde să fie patria, la locul ei. Munţii, râurile, câmpiile şi marea nu au dispărut şi nu te împiedică nimeni să le iubeşti, cu toată pasiunea.

 

E trist ce se întâmplă ?

 

E cum e şi nimic mai mult.