Comunicat de presă
În data de 13 ianuarie 2015, cu mare fast, Ministrul Transporturilor, domnul Ioan Rus flancat tovărăşeşte de Premierul Victor Ponta, de Ministrul Fondurilor Europene, domnul Eugen Teodorovici şi Ministrul Finanţelor Publice, domnul Darius Vâlcov prezentau „Priorităţile infrastructurii rutiere pentru perioada 2015-2016”. În cadrul acestei conferinţe de presă domnul Ioan Rus declara că „peste două săptămâni va fi stabilit câştigătorul licitaţiei organizate anul trecut pentru realizarea studiului de fezabilitate” făcând referire la licitaţia CNADNR din iunie 2014 privind revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti. De menţionat este faptul că această licitaţie a fost amânată până în prezent de nu mai puţin de cinci ori.
Ţinând cont de faptul că termenul de două săptămâni pentru stabilirea câştigătorului licitaţiei studiului de fezabilitate anunţat de domnul Ion Rus a fost depăşit, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican îl somează public pe Ministrul Transporturilor să ofere explicaţii şi clarificări legate de acest subiect, în caz contrar, trebuind să îşi dea demisia din cauza faptului că declaraţiile sale sunt unele politicianiste. Parlamentarul liberal consideră că depăşirea termenului asumat de domnul Ioan Rus pentru anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru studiul de fezabilitate reprezintă o nouă dovadă a faptului că reprezentanţii PSD nu doresc acest tronson de autostradă având alte interese, pe alte rute, contrar angajamentelor României în faţa Uniunii Europene.
Aşa cum a procedat în ultimii ani, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican va continua să urmărească subiectul tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti şi va taxa, aducând în atenţia opiniei publice, orice încercare de amânare a documentaţiei sau a realizării acestei autostrăzi. În opinia deputalului liberal vâlcean, acest tronson de autostradă este vital pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea şi pentru atragerea de investitori.
În ceea ce priveşte apelurile publice lansate de o serie de lideri PSD din judeţul Vâlcea privind realizarea unui consens politico-administrativ la nivel judeţean pentru găsirea soluţiilor optime pentru realizarea legăturii dintre municipiul Râmnicu-Vâlcea şi viitoarea autostradă, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican doreşte să le transmită acestora că mai bine ar face demersuri la colegii PSD-işti din Guvern pentru găsirea unei soluţii, deoarece artera rutieră intră în atribuţiunile CNADNR. Dacă ar cunoaşte Legea, reprezentanţii PSD ar şti că este imposibil pentru autorităţile publice judeţene din Vâlcea să finanţeze o legătură rutieră cu viitoarea autostradă, în condiţiile în care aceasta ar tranzita şi judeţul Argeş. În opinia deputatului Cristian Buican, Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să realizeze un parteneriat cu CJ Argeş şi să solicite Guvernului şi CNADNR să pregătească documentaţia şi pentru o legătură rutieră între Râmnicu-Vâlcea şi autostradă.
„Prin declaraţiile publice contrazise de fapte, Ioan Rus dovedeşte că nu este decât un Şova ardelean. De când se află la Guvernare, reprezentanţii PSD, indiferent de nume, amână cât pot de mult autostrada Sibiu-Piteşti din motive pe care probabil le vom afla de la alte instituţii, precum DNA. După ce au încercat să nu o mai facă deloc sau să o transforme în drum expres, acum au trecut la faza de întârzieri ale termenelor de achiziţie şi licitaţie. Se pare că nu înţeleg importanţa autostrăzii pentru România sau au alte interese pe care nu le declară. Din păcate, văd că nici liderii PSD Vâlcea nu sar departe de colegii lor de la nivel central şi încearcă, după ce mai bine de doi ani au tăcut mâlc, să vină să pozeze în mari salvatori şi strategi. Dacă ar avea minime cunoştinţe despre acest subiect ar cunoaşte faptul că în caietul de sarcini al licitaţiei pentru revizuirea şi actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti se solicită «studirea posibilităţii îmbunătăţirii legăturilor cu Râmnicu-Vâlcea». Oricum, şi dacă vrem să facem noi această legătură rutieră nu avem cum, pentru că CJ Vâlcea nu ar putea să finanţeze un drum ce ar tranzita şi judeţul Argeş” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

























Lasă un răspuns