Deputatul Caterincă

 

 

 

 

 

Se cam pierde vremea prin presa de la Vâlcea cu subiectul Cristian Buican pe care credeam că l-am închis în 2016 când, împreună cu colegul Tiberiu, am publicat cartea ”Ciobanul care și-a mâncat turma”, dar se vede că Deputatul Caterincă e creativ și le dă mereu apă la moară ziariștilor.

Cristi Buican e interesant mai mult din punct de vedere psihologic decât politic. Complexat și nu foarte educat, omul se descurcă mizând pe șicane și glume proaste, doar nu ați vrea să intre la bătaie pe subiecte serioase care țin de dezvoltarea Vâlcii. La asta nu îl duce mintea, nefiind om serios, dar aici se pare că e important felul în care te naști, plus anturajul din tinerețe.

În consecință, doar ca amuzament îl putem vedea pe Cristi Caterincă în fruntea CJ, dar ar fi păcat să ne dorim circ exact acum când Gutău și Rădulescu merg bine.

O vorbă despre datul afară a lui Bogdan Popescu de la șefia PNL Râmnicu Vâlcea. Popescu zice că Buiky e pe mână cu Mircia Gutău, ceea ce e o prostie. Caterincă e pe mână cu el însuși, scuzați expresia, iar Bogdan Popescu ar face mai bine să se orienteze spre USR, cam pe acolo îl văd ca stil politic. Din păcate pentru el, nu cred că va fi primit, e bătălie în USR Vâlcea pentru pielea ursului.

Știu că la anul, fiind locale, vom discuta iar de Buiky, ceea ce este o teribilă pierdere de vreme. Copilul ăsta teribil a îmbătrânit suficient încât să fie banal chiar când se maimuțărește. Mai are puțin și intră în istoria locală precum cel mai mare clovn politic de la Săndulescu încoace, dar măcar Săndulescu era pe mal, nu pe plută.

Vom mai vorbi, săracii de noi, facem ciorbă de presă cu acest morcov care vrea să intre dar nu reușește în curul istoriei vâlcene.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…