Sunt psiholog la bază și știu să fac deosebirea dintre anxietate și frică. Acum, de pildă, mi-e frică, adică știu de ce anume mă tem.

Sunt ziarist de provincie și ar trebui să stau deoparte. Simplul fapt că de la casa mea până la sediul ÎCCJ sunt circa 100 de km mă poate exonera de orice auto-învinuire. Totuși, dat fiind că mi se zburlește părul citind aici ce s-a întâmplat, simt nevoia să mă bag.

Scriu și eu, inutil și nu cred că autorul articolului de aici consideră că ar putea schimba ceva, cu toate că simt viața istorică a acestui text, în sensul că va fi readus, cândva, la viață, în altă ediție, peste alte decenii.

O minciună enormă are viață mai lungă decât o minciunică. O nedreptate cât Everestul e solidă tocmai fiindcă te năucește și nu îți găsești cuvintele, iar când nu ai cuvinte, taci.

Incredibil, șocant, aberant, zdrobitor – sunt doar câteva vorbe tocite, dar despre asta este vorba aici.

Poate ați avut curiozitatea să dați click pe cuvintele înroșite. Poate vă întrebați de ce am scris într-un mod atât de acoperit. Vă răspund:

Fiindcă de ceea ce scrie aici îmi e frică.

Sunt într-un cerc vicios.

Gheorghe Smeoreanu