Dan Barna: Din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS

 

 

 

 

 

 

După demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, vicepremierul Dan Barna a avut, în urmă cu puțin timp, o primă reacție:

”România este într-un război cu pandemia COVID. În astfel de momente se testează maturitatea politică a liderilor care o conduc. Demiterea, în această dimineață, de către premierul Cîțu, a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este este o decizie unilaterală și imatură politic, care ridică foarte mari semne de întrebare asupra capacității premierului Cîțu de a conduce o coaliție funcțională, în această perioadă foarte complexă și delicată.

Ne-am asumat, în momentul în care am cosntituit acest guvern, să luăm deciziile împreună, prin consultare și prin dialog, și asta s-a întâmplat până astăzi. În această dimineață am fost invitat de către premier la o discuție, care mi-a comunicat o decizie deja luată și transmisă președintelui României. (…)

Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS .

Încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a intrat într-o luptă cu sistemul de sănătate, corupt, căpușat, și am văzut reacțiile foarte vehemente și foarte dure și linșajul de presă care a fost direcționat asupra lui în ultimele săptămâni. (…)

Cerem o întâlnire de urgență, astăzi sau cel târziu mâine, a Coaliției, pentru a avea un dialog responsabil. Responsabil! Acesta este cuvântul cel mai important! Cu domnul președinte Ludovic Orban, cu domnul președinte Kelemen Hunor, pentru a discuta retragerea încrederii premierului Cîțu și a discuta soluția prin care USR PLUS continuă să păstreze responsabilitatea, alături de PNL și UDMR, în ceea ce înseamnă România de după guvernare, România de după criză și România care începe să se însănătoșească.

Faptul că stăm de săptămâni întregi într-un balet politic, fără să fim atenți și fără să vedem un sprijin al premierului, este o problemă foarte dramatică”, a spus Dan Barna.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…

CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…
CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…

1000 de gesturi mici, 1000 de share-uri și 1000 de abonamente… Ce pot face eu pentru clubul meu? Din această…