Citesc cu uimire texte absolutiste precum acesta:

„Când o Biserică își închide porțile în fața credincioșilor, ea apostaziază. Pentru că ea practic refuză să mai ofere pe Hristos credincioșilor săi, împiedică accesul acestora la Domnul. Și lovește în chiar definiția și esența Crestinismului: ecclesia, comunitatea, comuniunea.”

Am explicat că asumarea libertăţii este întotdeauna dificilă, iar dacă starea de urgenţă ar fi suspendată în noaptea de Înviere, aşa cum solicită unii preoţi şi credincioşi, decizia participării la slujbă ar trebui luată individual.

Să ceri unui procent de 98 % din populaţia României să decidă cum e mai bine să procedeze, punând în antiteză credinţa cu protecţia medicală faţă de sine şi faţă de ceilalţi ar fi crud şi chinuitor.

În plus, cei care ar opta pentru protecţie medicală ar suferi, mai mult sau mai puţin, unii chiar foarte mult, o dramă interioară, ar putea considera că trădează credinţa în Iisus Hristos. Are vreun rost să îi expui pe credincioşi unei astfel de dileme ?

În consecinţă, cred că, deşi poate părea paradoxal, interdicţia de a participa la slujba de Înviere favorizează credinţa şi Biserica, scutindu-i pe români de a filosofa pe problema dacă respectarea distanţării sociale înseamnă sau nu să îi dai Cezarului ce e al Cezarului.

Dincolo de toate aceste considerente, le pun celor care fac pe vitejii o întrebare simplă:

– Dacă ai şti că în biserică a fost pusă o mină antipersonal, te-ai duce la Înviere ? Evident că dacă ar şti acest lucru, nu s-ar duce nici preoţii, nici Patriarhul.

Hristos a înviat !

Gheorghe Smeoreanu