Ceea ce se întâmplă acum cu Crin Antonescu îmi aduce aminte de o întâmplare din viața mea de pe când aveam douăzeci de ani.

Nu vă voi plictisi cu amănunte. 

Voi spune doar că fiind un student sărac, m-am apucat să joc poker. O vreme, mi-a mers bine, aveam bani de cărți și restaurant.

A venit însă momentul în care am pierdut, într-o noapte, tot. Nu mai aveam nici măcar mărunțișul de altădată care îmi ajungea pentru țigări, gogoașă și cafea.

În acel moment, mi-am spus că voi lua o decizie radicală și nu mă voi mai așeza la masa de joc câte zile voi avea.

Această promisiune pe care mi-am făcut-o mie însumi a funcționat până în ziua de azi.

Așa și cu Crin Antonescu.

A făcut o tâmpenie uriașă atunci când a dus partidul în brațele socialiștilor. La un moment dat, a pierdut tot.

Om fiind și chiar unul orgolios, Crin Antonescu a simțit nevoia unei decizii radicale, care să îl spele de toate păcatele.

Cel puțin în propriii săi ochi.

Că această decizie riscă să arunce din nou PNL în brațele socialiștilor, asta este o altă poveste.

Aș mai adăuga un amănunt.

Despre Crin Antonescu se spune că are o slăbiciune pentru jocul de cărți. Nu știu dacă e sau nu adevărat acest zvon.

După gestul de azi al demisiei, mă tem că da.

Crin Antonescu a procedat ca un pokerist  care a decis să se lase brusc de viciul său.