Cu părere de rău vă mărturisesc că nu mă voi însănătoși nici în 2022. Mă puteți compătimi, îmi puteți transmite mesaje prin care să îmi semnalați că sunt pe un drum greșit, va fi zadarnic.

Și la anul, voi iubi România și voi scrie că nimeni nu are dreptul să se considere mai important ca ea și să se ridice deasupra patriei mele.

Veți zice că e un delir, voi răspunde că nu pot gândi altfel.

Nu-mi fac iluzii că în timpul vieții mele se va produce răsturnarea clepsidrei cu valori, că patriotismul va fi din nou considerat un sentiment curat și mândru, nu voi argumenta că istoria a cunoscut imperii prăbușite și țări renăscute. Chiar presupunând că ziua de azi înseamnă sfârșitul istoriei, că niciodată România nu va mai fi liberă, voi rămâne un patriot.

La infinit, dincolo de viața ei și a mea.

Doar așa pot supraviețui, pot respira, râzând de convulsiile celor care, cu o încăpățânare diabolică, vor să ne interneze în lagărul european și în lagăre de gândire.

Celor care vor scuipa pe scrisul meu le spun că sunt un om fericit, că nu mi-am pierdut busola și conștientizez că suntem în secolul XXI, că nu sunt inamicul niciunei forme de capital, nu urăsc marile companii străine, nu disprețuiesc concurența și piața, îmi place lupta care generează progres, dar toate acestea nu au dreptul de a-mi înrobi patria, de a o socoti o slujnică la casa altora.

Cred că am fost înțeles, că voi fi previzibil.

Voi rămâne la fel de bolnav de patriotism și în anul ce vine, voi suferi ca un câine văzând cum ne umilesc, ne calcă pe gât, ne tâlhăresc, dar voi strânge din dinți și, în gând, voi mângâia obrazul României, îi voi șterge lacrima și îi voi spune:

– Eu și familia mea te vom iubi de-a pururi, iar ca noi sunt mulți fii ai tăi, poate speriați și muți de frică, dar gata să te apere când va veni clipa.

Va veni clipa ?

Sunt convins că da, va veni, așa cum a venit Hristos.

Crăciun cu pace și speranță celor care își iubesc țara.

Gheorghe Smeoreanu