Condamnarea lui Mircia Gutău. Se confirmă ipoteza noastră DE ACUM UN DECENIU

 

Până la urmă, marile adevăruri ies la iveală.

Când Mircia Gutău a fost condamnat de Livia Stanciu, am scris în Criterii despre existenţa unui al doilea dosar, clasificat, întocmit de SRI.

La acea dată, nimeni nu ne-a luat în serios, ba chiar am fost acuzaţi de stiri false.

Iată însă că după mai bine de un deceniu, afirmaţia noastră, făcută în urma primirii unor informaţii pe surse bine documentate, este conformată de Cornel Nistoreascu, cel care scrie următoarele:

„Livia Stanciu a jucat numai și numai pe mîna SRI. Ea a fost de acord ca în derularea fiecărui proces important, judecătorii din complet să primească înaintea fiecărui termen de judecată o notă operativă în care SRI prezenta aspecte din monitorizarea martorilor, avocaților, inculpaților, urmărind ca la respectivul termen completul să nu desființeze probele administrate de echipele mixte și să nu fie administrate alte probe în favoarea inculpatului. Judecătorii din completele desemnate, 5 la fond și 2 la recurs, primeau notele informative înaintea fiecărui termen. Toate aceste note SRI erau clasificate cu „strict secret“ și erau puse în mapa strict secretă a fi ecărui dosar, alcătuită pentru fiecare demnitar sau personaj important vizat de echipa mixtă. Era vorba despre documente total necunoscute de avocați, neprezentate în ședințele publice și care aveau un rol important în formularea sentinței. La sfîrșitul procesului, aceste documente se arhivau separat de dosar la arhiva secretă a ÎCCJ sau erau returnate SRI prin poșta militară.[…] Protocolul funcționa la toate Curțile de Apel, la ÎCCJ și la Tribunalele teritoriale.”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Teatrul ”Alexandru Davila”: Hai și tu la cel mai așteptat ATELIER!
Teatrul ”Alexandru Davila”: Hai și tu la cel mai așteptat ATELIER!

Protagoniști vor fi, pentru a treia oară consecutiv, elevii de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Pitești împreună cu profesorii…

Colectarea selectivă se extinde, în Pitești!
Colectarea selectivă se extinde, în Pitești!

Primăria Municipiului Pitești continuă implementarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor pe 5 fracții, prin extinderea acestuia în încă două…

Hrana care vindecă: povestea unui proiect devenit exemplu de bună practică
Hrana care vindecă: povestea unui proiect devenit exemplu de bună practică

Astăzi, la Spitalul de Pediatrie Pitești, a avut loc conferința de închidere a proiectului „Gustos și sănătos în farfuria din…

Primăria Călimănești, pas important spre modernizare. Semnarea contractului pentru achiziția de produse și servicii în…
Primăria Călimănești, pas important spre modernizare. Semnarea contractului pentru achiziția de produse și servicii în…

În data de 12.11.2025, Primăria orașului Călimănești a făcut un pas important spre modernizare, prin semnarea contractului aferent proiectului finanțat…

Sâmbătă, 22 noiembrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă premiera spectacolului ”Moara cu noroc”, după Ioan Slavici,…
Sâmbătă, 22 noiembrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă premiera spectacolului ”Moara cu noroc”, după Ioan Slavici,…

𝓜𝓞𝓐𝓡𝓐 𝓒𝓤 𝓝𝓞𝓡𝓞𝓒, 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐓𝐨𝐟𝐚𝐧. Un spectacol servit fierbinte — cu gust amar, morală și influență. „Moara cu noroc”,…