Era, de la o vreme, evident că, în România, unii judecători au înnebunit, iar unii procurori au turbat.

 

Ducând până la demenţă principiul că nimeni nu trebuie să se amestece în treburile ei, Justiţia din această ţară a ajuns ca un spital de psihiatrie în care pacienţii pretind că trebuie să-şi prescrie singuri medicamentele. Aceeaşi pacienţi urlă ca din gură de şarpe că oricine afirmă că ei ar fi bolnavi trebuie să primească şocuri electrice.

 

Atrag respectuos atenţia că boala psihică este dificil de definit, iar în anii 1970, la Tavistock Clinic, lângă Londra, bolnavii au fost lăsaţi liberi, să se plimbe prin comunitate, în cadrul unui curent numit Antipsihiatrie. Nu a ţinut multă vreme figura, fiindcă sănătoşii din împrejurimi aveau de suferit, aşa încât s-a revenit la formula clasică.

 

Asemenea bolii psihice, eroarea judiciară este şi ea greu de prins într-o formulă. Totuşi, în cele din urmă, societatea îşi dă seama că ceva nu este în regulă.

 

Dosare închise şi redeschise în funcţie de conjunctură, inculpaţi cu fapte grave lăsaţi liberi şi alţii păstraţi la zdup, jocul de-a denunţurile, hotărâri judecătoreşti întoarse cu 180 de grade – iată simptomele care atestă faptul că boala sistemului judiciar a făcut metastaze.

 

Mai ales promptitudinea cu care s-au dat hotărâri de condamnare a oricărei opinii cu privire la modul cum funcţionează Justiţia, sub lozinca stridentă a amestecului în treburile ei, trebuia să ne pună de mult pe gânduri.

 

Acum, a apărut cazul Mariana Rarinca, un caz care ar trebui să devină un fel de caz Dreyfus pentru Justiţia română.

 

Nu sunt Zola, nu îmi permit să Acuz.

 

Îmi permit însă să mă mir că încă nu urlă România de ceea ce scoate la lumină cazul Rarinca.

 

Aşadar, preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu face o sesizare la DNA precum că femeia Mariana Rarinca o şantajează. Fix în aceeași zi, Laura Codruţa Kovesi deleagă doi procurori să se ocupe de caz și tot în aceeași zi o cheamă pe judecătoare să dea declarație. Iar pe 10 iunie 2014, Tribunalul București o arestează preventiv pe Mariana Rarinca la cererea DNA, în baza unei declarații date de Livia Stanciu și a cumnatului acesteia.

 

Pe 30 iunie 2014, DNA a făcut rechizitoriul de urgenţă și a trimis dosarul la Tribunalul București cu cererea expresă de a o băga la închisoare pe Mariana Rarinca.

 

Pe 18 decembrie 2014, judecătorul Andi Malaliu de la Tribunalul București a condamnat-o pe Mariana Rarinca la 3 ani închisoare cu suspendare.

 

Mariana Rarinca stătuse deja 191 de zile în închisoare.

 

Apoi, bomba !

 

Pe 20 mai, completul de doi judecători de la Curtea de Apel București, format din Risantea Gagescu şi Damian Dolache a achitat-o pe Mariana Rarinca pe motiv că fapta nu există.

 

La Antena 3, Mariana Rarinca explică derularea faptelor în felul următor, conform exclusivnews.ro, care a făcut rezumatul emisiunii:

 

O cunoaște pe Livia Stanciu din 2001, și că de atunci a început să lucreze pentru soțul acesteia, avocatul Andrei Stanciu, ca și secretară la cabinetul lui de avocatură din Galați.

 

Andrei Stanciu s-a mutat din 2010, definitiv la București, iar în 2011, acesta a decedat și nu a apucat să îi achite salariul restant pe opt luni de zile și nici cheltuielile cu utilitățile de la cabinetul de avocatură din Galați.

 

Mariana Rarinca a fost la funeraliile soțului Liviei Stanciu și a discutat cu aceasta să se ocupe în continuare de cabinet dar și de un apartament deținut de ei în Galați.

 

Zis și făcut, numai că în loc să își onoreze obligațiile salariale și să plătească utilitățile, Livia Stanciu a pus procurorii DNA pe cea care i-a fost credincioasă atâția ani ei și soțului ei.

 

Femeia a spus la Antena 3 că a plătit din propriul buzunar utilitățile publice de la cabinet și că a dat bani și altor clienți ai fostului ei soț, care erau nemulțumiți de serviciile oferite, doar ca să fie bine și să o protejeze pe Livia Stanciu.

 

Mariana Rarinca a spus că nu i-a venit să creadă când s-a trezit cu 8-9 anchetatori de la DNA și cu mascații, la poarta ei, dimineața la ora 06.00 și că a fost luată pe sus și adusă la București, ca cel mai periculos infractor.

 

Livia Stanciu îi dăduse în mai 2014, 500 de lei din datoria pe care avea să i-o dea Marianei Rarinca, spunându-i că are trei carduri descoperite și că face eforturi să se achite față de ea.

 

Ce ne facem noi acum, aşteptăm să se sesizeze cineva sau cerem ca judecătorul Livia Stanciu, procororul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, procurorii care au anchetat-o pe Mariana Rarinca şi judecătorii care au ţinut-o în arest, precum şi cei care au condamnat-o să demisioneze şi să fie anchetaţi ?

 

O putem cere, dar degeaba.

 

Sistemul este ca acel spital de psihiatrie despre care vorbeam.

 

Nu sunt jurist şi nu ştiu care sunt soluţiile prin care sistemul poate fi însănătoşit. Există însă în mod cert experienţe, în alte ţări, care pot fi luate în considerare.

 

Deocamdată, cred că un prim pas putem să-l facem liniştiţi şi anume să demitizăm ideea că oricine comentează o decizie a Justiţiei comite o faptă reprobabilă.

 

Presa trebuie să reînceapă, curajos, să comenteze unele decizii judecătoreşti.

 

Politicieni trebuie să aibă libertatea de a comenta ceea ce se întâmplă cu anumite hotărâri ale magistraţilor, atunci când ele apar ca fiind aberante.

 

Justiţia trebuie suspusă presiunii opiniei publice, presiunii mass media şi presiunii factorului politic pentru a-şi da seama că este o putere în stat care ar putea fi şi ea bolnavă, aşa cum au fost şi încă mai sunt celelalte puteri.

 

Nu e momentul filosofiei.

 

Este însă momentul să nu mai facem idoli din procurori şi judecători. E prea devreme pentru asta.

 

E prea devreme deoarece bunul simţ ne arată că, în România, unii judecători au înnebunit, iar unii procurori au turbat.