Agenţia de ştiri Reuters a obţinut un document de lucru al Comisiei Europene, în care se arată că „economiile celor 500 de milioane de cetăţeni pot fi utilizate pentru finanţarea investiţiilor pe termen lung”. Totul este justificat, bineînţeles, prin necesitatea stimulării creşterii economice, dar şi prin „acoperirea deficitului de finanţare din partea băncilor„. Nicăieri în articolul Reuters nu se aminteşte de un posibil caracter voluntar al măsurilor, scrie ziarul Bursa.
„Criza economică şi financiară a afectat capacitatea sectorului financiar de a canaliza fondurile către economia reală, în special către investiţiile pe termen lung”, se arată în documentul CE.
Dar de ce nu îşi îndeplinesc băncile rolul? Deoarece sunt subcapitalizate şi nimeni nu ştie, cu adevărat, dimensiunea portofoliilor de credite neperformante. Mai este, apoi, incertitudinea investitorilor, care nu ştiu ce se va întâmpla nici măcar mâine, în condiţiile unei avalanşe a schimbărilor fiscale şi de altă natură. Şi atunci, cum să treacă la investiţii pe termen lung, când presiunile competitive nu reprezintă decât cea mai mică grijă a lor?
În condiţiile în care depozitele bancare sunt deja „marcate” pentru utilizare în procesul de salvare a băncilor, care sunt sursele spre care şi-a îndreptat atenţia Comisia Europeană? Fondurile de pensii ale cetăţenilor. „Comisia va cere opinia instituţiei de reglementare a pieţei asigurărilor pentru elaborarea unei noi legi”, se mai arată în articolul Reuters, al cărei scop este „mobilizarea economiilor din fondurile de pensii pentru finanţările pe termen lung”.
Mobilizare! Un cuvânt frumos, încărcat, fără îndoială, de înălţătorul sentiment al patriotismului european, chemat acum la luptă împotriva crizei. Sunt sigur că invidia lui Joseph Goebbels şi a propagandiştilor fostelor regimuri comuniste din Est nu mai cunoaşte margini, mai ales că iluzia democraţiei a fost prelungită în ciuda negării dreptului la referendum.
Pe lângă pregătirea noilor legi, Comisia Europeană va finaliza, până la sfârşitul anului, şi un studiu cu privire la „introducerea unui cont european de economii pentru persoanele fizice, fondurile rezultate fiind investite în firmele mici”, după cum mai scrie Reuters.

























Lasă un răspuns