Bogdan Constantin Matei și eu – ziaristul care caută oameni buni în politică

 

 

 

 

 

În piesa de teatru ”Omul cel bun din Seciuan”, de Bertold Brecht, se spune că au coborât pe pământ trei zei în cautarea unui om bun și, tocmai când cred că l-au găsit, descoperă că personajul era și bun dar și rău, adică hibrid. Omul doar bun precum ”idiotul” dostoievskian e luat de prost și supraviețuiește cu dificultate.

În meseria mea, pe care o practic de peste o jumătate de secol, am fost permanent în cautarea oamenilor buni din politică, fiindcă politician bun pare, pentru opinia publică, a fi un oximoron, precum zăpada caldă sau pitic uriaș, iar de câte ori i-am găsit, am încercat să scriu despre ei. Fiindcă așa sunt ca ziarist, îmi place să scot în lumină și binele, ceea ce nu mă ajută la audiență, probabil nici la mântuire, dar la a fi corect ma ajută.

Om bun, foarte inteligent, altruist și modest este senatorul Bogdan Constantin Matei, cel care a fost ministru al Tineretului și Sportului. Când mi-a atras un coleg de al său atenția să fiu mai atent fiindcă voi avea o surpriză plăcută, am început să îl urmăresc la alte televiziuni, să îl invit și eu în emisiunile mele, să vorbim la o cafea. E de o bună calitate și v-aș sugera să îl urmăriți și dumneavoastră, așa cum am făcut-o eu.

În urmă cu câteva zile, l-am invitat pe senatorul amintit la o emisiune și pun înregistrarea mai jos. A criticat fără patimă, a argumentat permanent logic, a fost partinic fără să fie strident, iar mai intâi și întâi, pot spune că a fost un interlocutor foarte plăcut.

Vă rog să ”frunzăriți” emisiunea și să acceptați să îi transmit domnului Bagdan Constantin Matei, fiindcă e ziua lui de naștere, sincere urări de pace și bucurie.

Și, întorcându-ne la Brecht, a cărui lecție nu o uit, precizez că niciunul nu suntem cum vor zeii, adică ”Omul cel bun din Seciuan”, însă Bogdan Constantin Matei înclină mult spre bunătate și caracter frumos.

(Gheorghe Smeoreanu)

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La Ștefănești, începe construcția unui dispensar modern
La Ștefănești, începe construcția unui dispensar modern

Primarul Nicolae Velcea anunța, zilele trecute, că la sfârșitul acestei luni, pe 28 aprilie, va începe construcția noului dispensar, în…

De Paști, program special de vizitare, la Cetatea Poienari
De Paști, program special de vizitare, la Cetatea Poienari

Ridicată în vârf de munte, acolo unde doar vulturii stăpânesc cerul, Cetatea Poienari este una dintre cele mai frumoase și…

VIDEO. Procesiunea Sfintei Cruci, la Topoloveni
VIDEO. Procesiunea Sfintei Cruci, la Topoloveni

În Joia Mare, așa cum se întâmplă de 5 ani deja, la Topoloveni a avut loc Procesiunea Sfintei Cruci. Preoții…

Băut, a provocat un accident rutier. Un copil de 10 ani a fost rănit
Băut, a provocat un accident rutier. Un copil de 10 ani a fost rănit

Aseară, în jurul orei 19, pe DJ731B, în comuna argeșeană Băbana, a avut loc un accident rutier. Un tânăr în…

Toți profeții electorali sunt, în acest moment, mincinoși
Toți profeții electorali sunt, în acest moment, mincinoși

E atât de suveranist Simion încât a turnat imediat niște mizerii la americani, imediat ce au pus piciorul în România.…