Face cum face simpaticul meu coleg Liviu Popescu, de la Râmnicu Vâlcea Week, și se plasează întotdeauna de partea agresivă, sforăitoare și acuzatoare a jocului politico – mediatic.

Acum, fie vorba între noi, bine totuși că se plasează cumva, deoarece mulți alți colegi preferă colțurile călduțe și jilave ale presei locale, ceea ce nu e cazul cu Liviu Popescu, motiv pentru care îl fac, periodic, pe acest năbădăios coleg, subiect al articolelor mele.

Ce să faci, cu ce să te ocupi în presa de provincie, unde provocările sunt minore ?

Una dintre temele preferate de Liviu Popescu este că la Băile Govora va câștiga alegerile pentru Primărie un anume Radu Bărăscu, actual viceprimar, iar asta se va întâmpla, zice el, în pofida faptului că ”o anumită familie a cumpărat presa”, iar el, desigur, nu s-a lăsat cumpărat, mergând pe valoare și moralitate.

Stați liniștiți, colegul meu nu rămâne necumpărat, ori nevândut, ca o marfă veche care zace pe rafturi, are și el contracte de campanie și cu PSD, și cu PNL, și cu USR.

Întrucât eu cred că la Băile Govora ar fi mai bine să câștige Mihai Mateescu, nu Radu Bărăscu, se subînțelege că am făcut un contract de susținere alectorală în această direcție. Problema cu aceste contracte nu este așa cum o vede lumea, în sensul că ziaristul scrie pentru bani, fiindcă ziaristul însuși poate opta pentru o tabără sau alta înainte de a semna contracte de campanie.

Mai clar, dacă eu cred că A este mai bun decât B, caut să semnez un contract cu A, nu cu B, fiindcă astfel îmi e mai ușor să scriu.

Unii ziariști, cum este și preopinentul de azi, semnează și cu stânga, și cu drepta, și cu Dumnezeu, și cu Scaraoțchi.

Nu contează, trecem mai departe.

Cu ceva timp înainte de începutul campaniei, m-a căutat cineva să îmi propună un contract de consultanță pentru Mihai Mateescu, cel care, în acel moment, era membru PNL. Din diverse motive, am spus că accept, dar am cerut o sumă mare, de câteva mii de euro. Mii, nu zeci de mii, totuși, un contract bun pentru un ziarist local. Voiam să îl descurajez pe cel care venise cu propunerea, fiindcă mi se părea că Mihai Mateescu este greu de susținut din cauza problemei sale din tinerețe cu Securitatea, plus că era primar de-al lui Buican, cu care nu doream să am de-a face.

Deviez un pic de la subiect pentru a spune că lumea nu mă ia în serios ca scriitor pentru că sunt ziarist și nu apelează la mine pentru consultanță politică tot pentru că sunt ziarist. Deși am solide studii de psihologie, sociologie, demografie și economie, în țară și în străinătate, clienții mă ignoră, preferându-i pe unii care par a da sfaturi mai bune, dar după ureche. Așa stând lucrurile și suferind de orgoliu, mă cam tenta să fac consultanță pentru Mihai Mateescu, fiind singurul pentru care mi se propusese acest job.

Fără să iau însă o hotărâre, l-am căutat pe primarul de la Băile Govora pentru a vedea dacă și în ce fel aș putea lucra cu el.

La prima discuție, nu a durat mai mult de cinci minute și Mihai Mateescu, povestindu-mi ce se întâmplă în orașul stațiune, mi-a arătat o fotografie. Pe un perete al biroului viceprimarului Bărăscu era o poză cu primarul, cu markerul era scrisă o insultă, iar poza era perforată cu săgeți de darts.

– Unde e, domnule, poza asta ?

– În biroul lui Bărăscu !

Drace, adică viceprimarul dădea cu săgeți la țintă în poza primarului în biroul lui de la Primărie, pe banii Primăriei care îi dădea salariu nu să facă asta, ci să muncească pentru oameni !!! Asta făcea Bărăscu.

A doua zi am sunat și am spus da, fac consultanță pentru Mihai Mateescu, dar numai la un sfert de prețul propus inițial. Nu mai vreau toți banii, vreau doar 25 %. Nu îi vreau pentru mine, ci pentru o fundație culturală.

Am considerat că Mateescu merită apărat în fața unui agresiv, dar banii nu trebuie să intre în contul meu deoarece nu pot susține un liberal, câtă vreme tocmai mă pregăteam să semnez un contract cu PSD.

Ca să vedeți ce scupule îmi fac în vreme ce alții se dau fete mari.

A doua zi, banii au intrat la fundația culturală pentru tipărirea unor cărți.

A treia zi, Mihai Mateescu a trecut la PSD.

Primul impuls a fost să dau banii înapoi, din buzunar, fiindcă de la fundație mi-ar fi fost rușine să îi cer.

Lăsați, mi-a spus sponsorul, nu e cazul, poate mă veți ajuta și pe mine cândva.

Așa am ajuns să îl susțin pe Mihai Mateescu și nu regret nicio clipă. Omul este un domn, în sensul englezesc al termenului, un gentleman. N-a furat nimic, din moment ce inamicii din grupul Bărăscu i-au făcut peste 200 de reclamații care s-au dovedit neîntemeiate. Aproape toate proiectele din ultima vreme i-au fost blocate de viceprimar și oamenii săi.

Pentru mine, contează și faptul că din familia primarului a ieșit juristul de talie națională Bogdan Mateescu, fost membru CSM, actualul președinte al Tribunalului Vâlcea. Un tată care a crescut un astfel de băiat nu poate fi decât valoros, părerea mea.

În același timp, nu îmi plac oamenii care adorm și se trezesc cu ura în suflet, nu îi iubesc pe agresivii care se dau altruiști, nu îmi plac găștile politice gen galerie de fotbal.

Poate că Radu Bărăscu este priceput la administrație, n-am habar, însă nu îi agreez stilul deloc, însă pot să îl înțeleg pe colegul Liviu Popescu, îi seamănă.

Un argument decisiv pentru mine este că președintele Costi Rădulescu l-a preferat pe Mateescu, în detrimentul lui Bărăscu, semn clar că se vede lucrând cu primul și nu se vede colaborând cu celălalt. Președintele știe mai multe și trebuie să se simtă confortabil în procesul colaborării dintre CJ și Primărie. Nu s-ar fi simțit la fel de bine cu Bărăscu, altminteri l-ar fi luat pe el la PSD.

Poreclit de mine ”Moartea Scandalului”, Rădulescu nu se poate alia cu oameni predispuși la harță.

Să vedem acum cum stă treaba cu ”familia care a cumpărat presa” dar nu l-a putut cumpăra pe săracul meu coleg Liviu Popescu.

Deși dl Popescu a susținut de-a lungul vremii , cu vehemență, USR, pe Iohannis, pe Cîțu, pe Kovesi, toți trăim într-o lume zisă liberă, în care nu sunt interzise contractele dintre presă și agenții economici.

În ultimul deceniu, în jumătate din timp, am avut mici contracte comerciale cu cei amintiți, iar în cealaltă jumătate din timp, nu am avut. Contractele conțineau o sumă aproape echivalentă cu cât cheltuiesc eu pe cărți, la librărie. Să ne bucurăm așadar că mai există contracte comerciale în presa locală.

Nu am nici un contract politic cu ”familia care a cumpărat presa”.

Mă îndrept spre final și pot spune că am scris acest articol din plăcere, nu pentru a polemiza cu Liviu Popescu și cu atât mai puțin pentru a-mi justifica susținerea pentru Mihai Mateescu.

Vreau întotdeauna să fiu de partea bună a vieții politice și administrative și din punctul meu de vedere, Mihai Mateescu e mai potrivit în biroul de primar decât Radu Bărăscu, iar după ce a obținut susținerea lui Costi Rădulescu este chiar singurul potrivit.

Nu văd Băile Govora ieșind din impas decât cu Mihai Mateescu, dar decizia le aparține cetățenilor, nu hotărăsc nici eu, nici alt ziarist, fie el Liviu Popescu.

Acestea fiind spuse și depășind deja o mie de cuvinte, îl rog pe colegul meu să nu mai facă procese de intenție, să nu mai insulte un investitor român despre care nimeni nu poate spune că ar fi furat vreun leu, să accepte că fiecare este liber să susțină pe cine dorește, că lumea nu e desenată în alb și negru, ci e colorată și are lumini și umbre, că există viață și după alegeri, că Băile Govora nu devine Sodoma sau Gomora nici dacă învinge Bărăscu, nici dacă învinge, așa cum cred eu că e bine, Mihai Mateescu.

Și, cum spune la Filocalie, să nu ne facem idol nici din Sfânta Scriptură, darămite dintr-un candidat de la Govora Băi.

Gheorghe Smeoreanu