Atenție ! Se pregăteşte naşterea Partidului Ciumpalacilor

România traversează cea mai dubioasă curbă a politicii. Sau o distorsiune a democraţiei, depinde cum vrem să o privim. Mai concret, în acest moment clasicul meci putere-opoziţie nu există. Între cele două forţe politice există un No man’s land pe care nu-l revendică nimeni.

Este ca şi cum în traşeele războaielor mondiale ar apărut o gâlceavă fără sens. Adică între englezi şi americani au început disputele, iar în armata lui Hitler  revoltele. Între cele două fronturi nu mai trage nimeni, nici un glonţ nu se aude. De auzit se aud niscai mitraliere, dar în spatele frontului, în interiorul aceleiaşi armate.

PSD se luptă cu PNL, iar PDL se canibalizează. Presa aleargă după orice schimb de replici dintre Ponta şi Antonescu sau între locotenenţii acestora, respectiv, după orice scandal dintre Blaga&Co şi „reformişti”. Dacă un pedelist atacă USL, subiectul nu este interesant.

Am participat la o conferinţă de presă a unui lider PDL. Păi rare au fost întrebările despre USL, cele mai multe s-au conturat în jurul poziţiei sale în interiorul partidului. Este absurd?

Nu, este extrem de periculos, pentru că pe linia frontului, pe linia acestui No man’s land pot apărea surpize. Adică o a treia forţă şi nu una domestică de genul Mişcării Populare sau Iniţiative Liberale. Ci una extrem de gravă, care să ducă populismul la paroxism, una care să miroase acest vid electoral şi care să adune toate voturile nehotărâţilor și pe cele ale USL, care cad din pom.

În acest moment, dacă cele două blocuri politice nu revin la omogenitate, adică USL nu redevine un bloc coerent, iar PDL nu se reidentifică, România poate fi aruncată în tăvălugul unor fantici care scriau anul trecut pe panacarte USL-PDL aceeaşi mizerie. Anul trecut râdeam de acest aspect, spunând că uite „ciumpalacii nu ştiu ce vor”, dar se pare că undeva în laboratoarele frustrării naţionale se coace ceva extrem de periculos. Nu merg până acolo să spun că serviciile sunt cele care în aceleaşi proporţii desfiinţează credibilitatea celor două blocuri, dar parcă prea se potriveşte ceas acest haos democratic. Parcă cineva a băgat strechea în Ponta şi Crin sau în Blaga sau Băsescu de nu mai ştiu încotro trebuie să tragă.

S-ar putea să fie oricum prea târziu, protocolul USL nu cred că mai poate fi lipit după atâtea ruperi şi mototoliri, iar în PDL echilibrul nu mai are nicio definiţie. Să vedem ce va decide poporul, o majoritate din păcate needucată politic şi amatoare de drame latino-balcanice.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție

Un adolescent de 16 ani, din Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat un telefon mobil…

Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii
Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii

Șapte cățeluși au fost găsiți uciși sau răniți în orașul vâlcean Berbești, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Animalele…

A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…
A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…

Un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat, în aceeași…

SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă
Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă

O femeie de 48 ani, din Ștefănești, a fost reținută după ce și-ar fi agresat cumnata, în vârstă de 49…