S-a furat atât de mult în România, încât românii au o aversiune nesfârşită faţă de corupţie. De la aversiune la obsesie nu este însă decât un singur pas, iar acesta se pare că a fost făcut.

Românii au devenit obsedaţi de corupţie, ceea ce a luat, la unii dintre noi, forma unei nevroze obsesivo-fobice. Îi putem spune diafthoráfobie, de la cuvântul grecesc ce desemnează corupţia.

Contrar la ceea ce ar putea crede simţul comun, obsesia nu este o stare pozitivă nici măcar atunci când are drept scop înlăturarea unor plăgi sociale. Omul obsesivo-fobic este anxios, depresiv, lipsit de creativitate. O societate obsesivo-fobică poate fi manipulată extrem de uşor, deoarece în faţa ei nu se găseşte decât propria obsesie.

Aşa se face că anumite forţe ostile României au transformat adversitatea faţă de corupţie şi corupţi într-o stare de nevroză socială accentuată, cu ajutorul unor persoane predispuse să joace un anumit rol de inducţie. Cine analizează atent personalitatea celor mai dedicate persoane publice în anticorupţie poate sesiza destul de uşor un profil nevrotic.

În ceea ce îi priveşte pe oamenii obişnuiţi, la ei conflictul este uşor de instalat. Dacă te speli pe mâini în mod obsesiv şi dai cu spirt pe clanţe, ori te dezinfectezi după ce dai mâna cu cineva, poţi să te aperi uşor spunând că microbii nu sunt buni.

Problema este că teama obsesivă de boli este ea însăşi o boală şi poate genera alte boli, iar acest lucru se poate observa uşor în România. Oamenii de afaceri se tem să vorbească pentru a nu fi acuzaţi de trafic de influenţă, funcţionarii publici se tem să semneze, proiectele stagnează.

Dacă nevroza este acompaniată de cefalee, insomnie, astenie, anticorupţia obsesivă este şi ea însoţită de aceleaşi simptome generalizate la nivelul unor largi categorii sociale.

Se va argumenta că şi corupţia este o boală naţională, dar atrag atenţia că multe forme ale relaţiilor de tip capitalist pot fi asimilate corupţiei din perspectiva unei gândiri ieşite din comunism.

În concluzie, să fim atenţi câtă anticorupţie obişnuim să acceptăm la nivelul mentalului individual şi colectiv. De la un anumit nivel încolo, chiar şi anticorupţia poate deveni nocivă, ca orice obsesie.

Nu cumva se spune că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune ?

Gheorghe Smeoreanu, psiholog