Pe site-ul responsiblestatecraft.org, Trita Parsi realizează o analiză a situației din acest moment din Orientul Mijlociu, cu accent pe atitudinea Casei Albe. Aveți, mai jos, analiza.

Atacurile îngrozitoare ale Hamas weekendul trecut și bombardamentele ulterioare israeliene asupra Gaza au pus întreaga lume în pericol.

Dincolo de preocupările legate de soarta celor 2,2 milioane de palestinieni prinși în Gaza, fără să aibă unde să fugă, există și o teamă palpabilă că conflictul va escalada într-un război la nivel regional. Niciunul dintre actorii principali – cu posibila excepție a Hamas – nu dorește sau nu beneficiază de un astfel de război, totuși toate părțile acționează într-o manieră care crește riscul pe zi ce trece.

Există puține lucruri care să sugereze că Israelul sau prim-ministrul Benjamin Netanyahu încearcă să extindă războiul. Haosul din Israel și eșecul guvernului său nu numai de a preveni atacul, ci și de a gestiona consecințele acestuia sanulează ideea că Netanyahu se pregătea sau tânjește pentru un război mai mare. Israelul s-ar găsi într-adevăr într-o situație precară dacă va ajunge într-un război pe două fronturi, cu Hezbollah atacând Israelul din nord.

De asemenea, nimic nu sugerează că Hezbollah dorește un război cu Israelul, în ciuda faptului că Wall Street Journal a scris că Hamas a coordonat atacul cu Hezbollah și Iran. Numai Hamas a atacat Israelul și nu a existat niciun atac simultan sau ulterior la scară largă din nord. Având în vedere situația economică îngrozitoare a Libanului – se află în al patrulea an de criză economică și politică profundă, cu inflație de 350% și 42% din populația totală confruntă cu o insecuritate alimentară acută – războiul cu Israel ar risca să aducă întreaga națiune la un punct de rupere.

În mod similar, nu există nicio dovadă că Teheranul ar beneficia de un război pe scară largă. După cum mi-a spus un diplomat european, „Iranul preferă un conflict de intensitate scăzută cu Israelul, nu un război deschis”. Regimul de la Teheran tocmai a supraviețuit uneia dintre cele mai mari provocări ale guvernării sale și pare uşurat că aniversarea uciderii lui Mahsa Amini nu a reaprins protestele.

Economia sa se află, de asemenea, într-o situație dificilă, iar accentul ei s-a concentrat în principal pe ajungerea la o înțelegere de de-escaladare cu Washington, care ar asigura eliberarea de fonduri iraniene și atenuarea aplicării sancțiunilor americane asupra vânzărilor de petrol iranian. Teheranul a fost luat prin surprindere de atacul Hamas, potrivit informațiilor americane .

Teheranul a făcut, de asemenea, pasul neobișnuit de a trimite un mesaj Israelului prin intermediul Națiunilor Unite , subliniind că încearcă să evite escaladarea ulterioară. Cu toate acestea, a avertizat că va fi obligat să intervină dacă Israelul continuă să bombardeze Gaza.

Dacă există vreo raționalitate în politica din Orientul Mijlociu a administrației Biden, și ea se va opune escaladării în continuare a luptei. Între războiul din Ucraina și o potențială criză cu China din Taiwan, administrația Biden pur și simplu nu își poate permite un război mai larg în regiune. Accentul administrației – oricât de greșit – a fost în schimb pe asigurarea unui acord de normalizare între Israel și Arabia Saudită. Casa Albă a fost atât de obsedată de această idee încât au început chiar să ia în considerare să ofere conducătorilor saudiți un pact de securitate, precum și tehnologie de îmbogățire nucleară. Războiul din Orientul Mijlociu nu a fost pe agenda lui Biden.

În cele din urmă, statele arabe din regiune, de la Egipt la Siria la Arabia Saudită, nu au nimic de câștigat și multe de pierdut dintr-un război mai mare. Egiptul se teme de un aflux masiv de locuitori din Gaza în Sinai care, în cuvintele lui David Hearst, are „potențialul de a pune Egiptul peste margine după un deceniu de declin economic ”. Bashar al-Assad din Siria s-a concentrat pe normalizarea relațiilor cu statele arabe sunite și pe reintrarea în Liga Arabă – fapt important atât pentru reabilitarea sa politică, cât și pentru reconstrucția economică a Siriei.

Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman – care era pe punctul de a normaliza relațiile cu Israelul și de a arunca ignora palestinienii – s-a simțit obligat să revigoreze profilul tradițional pro-palestinian al Arabiei Saudite, având în vedere furia imensă a lumii arabe în general față de bombardarea Gaza de către Israel. Apelul său de săptămâna aceasta cu președintele iranian Ebrahim Raisi – prima dată când cei doi au vorbit vreodată – a fost cel puțin parțial motivat de dorința de a nu ceda conducerea în această problemă Teheranului.

Atât o baie de sânge în Gaza, cât și un război mai larg îi vor complica grav ambiția de a se afirma ca lider incontestabil al lumii arabe, având în vedere neglijarea și disprețul său față de palestinieni .

În ciuda intereselor clare din aproape toate părțile împotriva unui război regional, toate părțile acționează într-o manieră care face ca un astfel de război să fie din ce în ce mai probabil. Dacă invadarea Gaza de către Israel se dovedește a fi de succes în ceea ce privește decimarea Hamas, Hezbollah s-ar putea simți obligat să intervină – nu neapărat pentru a salva Hamas, ci pentru a se salva pe sine.

O campanie israeliană de succes împotriva Hamas va înclina balanța în regiune, Israelul având mâini mai libere pentru a merge după Hezbollah. Un atac din nord al Hezbollah s-ar putea să nu salveze Hamas la fel de mult, deoarece va fi prea costisitor pentru guvernul Netanyahu să extindă războiul în Liban după ce Hamas a fost înfrânt.

Implicarea Hezbollah, la rândul său, va aduce Iranul mult mai direct în conflict. În timp ce își declară opoziția față de un război mai larg, ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian a avertizat că dacă Israelul nu își va opri atacurile, războiul va fi extins și că Israelul va suferi „un cutremur uriaș”.

Cu Iranul și Hezbollah atrași în conflict, administrația Biden va fi supusă unei presiuni uriașe pentru a interveni militar, în ciuda interesului clar al SUA de a rămâne în afară. Există puține date în comportamentul lui Biden de până acum care sugerează că, în acest scenariu, el ar acorda prioritate interesului strategic pe termen lung al Americii față de ceea ce este oportun din punct de vedere politic pentru el pe termen scurt.

Intervenția militară americană directă în Gaza, sau împotriva Hezbollahului și Iranului, este aproape sigură că va genera atacuri majore împotriva trupelor și intereselor americane în tot Orientul Mijlociu de către grupurile armate susținute de Teheran. Milițiile din Irak și Yemen au emis deja avertismente severe cu privire la un răspuns pe mai multe fronturi la orice intervenție americană.

Casa Albă este foarte conștientă de aceste riscuri de escaladare. La o întâlnire de la începutul acestui an între doi înalți oficiali americani și un reprezentant la nivel înalt al guvernului iranian, unul dintre americani a avertizat Teheranul că, dacă va îmbogăți uraniul la o puritate de 90%, SUA vor lovi Iranul militar. Fără să sară la bătaie, oficialul iranian a răspuns că Iranul va răspunde imediat, distrugând paisprezece baze americane din regiune, aruncând mii de rachete asupra lor în decurs de 24 de ore.

În acest context, refuzul administrației Biden de a solicita detensionare și încetarea focului – sau de a presa practic Israelul să își exercite dreptul de a se apăra în limitele dreptului internațional – este foarte problematic.

Nu este doar falimentul moral al Casei Albe Biden să stea în calea eforturilor de a pune capăt crizei ( e-mailurile interne șocante au dezvăluit că oficialilor Departamentului de Stat li s-a interzis să folosească termeni precum deescaladarea, încetarea focului, încheierea vărsării de sânge și restabilirea calmului). Nu este disprețul flagrant față de viața umană de care a dat dovadă Casa Albă atunci când purtătorul de cuvânt al acesteia îi critică pe parlamentarii democrați care pledează pentru încetarea focului și îi numește „ repugnanți ”.

Este, de asemenea, malpraxis strategic de a da Israelului carte albă pentru a acționa așa cum dorește, în ciuda cunoașterii și înțelegerii riscului imens ca acțiunile neîngrădite ale Israelului în Gaza să poată trage Washingtonul într-un război regional mai larg care nu servește nici interesele SUA, nici interesele Israelului. Combinația dintre emiterea de avertismente către Hezbollah și Iran pentru a da dovadă de reținere, deși nu cere nicio reținere din partea Israelului, poate fi oportună din punct de vedere politic pentru Biden, dar este probabil să producă scenariul de coșmar pe care se presupune că Biden încearcă să-l evite.

Dar Biden nu dă doar sfaturi proaste Israelului. El dă Israelului sfaturi proaste care riscă să ucidă mii de americani într-un alt război fără sens și care poate fi prevenit în Orientul Mijlociu. Dacă îi lipsește umanitatea pentru a cere o încetare a focului pentru a preveni uciderea a mii de palestinieni, cel puțin nu ar trebui să renunțe la responsabilitatea sa de președinte al Statelor Unite de a ține americanii în afara zonei de risc mortal.

Trita Parsi

Trita Parsi este co-fondatorul și președintele Executive Pice al Quincy Institute for Responsible Statecraft.