“Vai ce drăguță e, vai câte știe să facă! Vai ce superbitate e!” Și astfel de aberații sunt torent. Pisica nu face nimic. Mai mult, nu are suflet. Câinele, oricât de devotat, poate fi dresat, agasant, dar nu are nici el suflet. Și-n general câinele spre deosebire de pisică, câinele e o “bovină” manipulabilă. Adică, e previzibil ca o scrumieră. De aceea, pisica este cu mult mai populară decât câinele, “pe net”. E populară, pentru că face ce vrea mușchii ei, în ciuda voinței omului, un tâmpit subjugat”, scrie un anume Eugen Istodor pe hotnews.ro.

Bietul om, nu a avut niciodată câine, nici pisică, vorbește pe lângă subiect, nu știe – și îl compătimesc – câtă bucurie îți pot aduce codițele.

În loc de orice alt comentariu (nu mai comentez fiindcă nu îi poți explica unui orb ce e lumina) postez aici încă una dintre miile, zecile de mii, milioanele de mărturii despre iubirea câinelui față de stăpân.

” În Bistrița Năsăud, un câine trist îşi aşteaptă de trei ani stăpânul mort. Omul lui obişnuia să tragă clopotele la această biserică, iar animalul stă cuminte să se întoarcă. Stă în uşă, în speranţa că îl va zări şi că nu îl va rata. Dar el nu mai vine şi nici nu va mai veni. Dar patrupedul nu renunţă.

Povestea patrupedului a fost relatată pe larg de scriitoarea Melania Cuc. „Voi spune câteva cuvinte despre cățelul care și-a găsit, în ultimii trei ani, adăpost in nava bisericii. De când fostul lui stăpân, clopotarul, a decedat, cățelul îl tot așteaptă; zi de zi este în usa bisericii. Când este ger, se strecoară în naos, și…poate ca doar el mai aude sunetul de orgă, clopotele, pe care le trăgea la ore fixe, stăpânul lui… Toți cei care trecem pe acolo, grabiti sau la plimbare, îi știm povestea.Il hrănim și vorbim cu el, dar nu ne permite sa-i invadam teritoriul. El îl așteaptă pe clopotar si ziua și noaptea. Biserica părăsită de oameni, are un sufletel.”, relatează observatornews.ro.

În ceea ce îl privește pe numitul Istodor, voi spune doar atât:

Am terminat cu oamenii, insultăm pisicile și câinii.

G.S.