Mi-a adus aminte un prieten că în urmă cu nişte ani, la Lubljana, îl trimiteam pe Cristian Rizea, pe atunci consilierul lui Georgiu Gingăraş, cred, să ne aducă gheaţă de la bar. Acum, desigur, i-am citit cartea pe care cine se vrea informat in această ţară nu are cum să o rateze.

Le ştiu pe cel puţin un sfert dintre personaje cât de cât bine, unii mi-au între – deschis uşi pe care nu am intrat, cândva voi povesti şi eu unele chestiuni de culoare. Cât fabulează aici Rizea doar cei despre care scrie ştiu cu adevărat, problema este că dacă se mai întreabă cineva unde e Statul Paralel ca să emigreze în el, acum îi pot indica pe hartă:

– Aici e Statul Paralel, dar se intră cu o viză mai greu de obţinut decât cea pentru State, plus că rişti să îţi laşi oasele pe acolo.

Miroase această carte a făcătură rusească, a reglare de conturi, a frustrare, dar dacă jumătate din ceea ce spune Rizea a real, iar eu cred că este, dacă nu în litera, măcar în spiritul cărţii, atunci e clar că am avut o ţară şi am pierdut-o la poker.

Vor încerca unii să spună că Rizea e Balzac, ori Alexandre Dumas tatăl, dar nu merge, lucrurile vin de se leagă în această carte de citit obligatoriu dacă vrei măcar să înţelegi de ce eşti, române, sărac, deprimat şi fără viitor.

Dar câţi citesc, mai ales dintre cei care îşi varsă sângele pe Facebook pentru a susţine că totul e la vedere, că Statul Paralel e fabulaţie, că trăim în ţara lui Werner şi Sică, în cea mai bună dintre lumile posibile ?

Să nu citească, e mai liniştitor să trăieşti şi să mori prost, luptând pe Facebook ca un gladiator în faţa tribunei cu escroci.

Ne – lectură plăcută, iubiţilor.

Gheorghe Smeoreanu