Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat că renunță la înființarea Partidului Mișcarea România Împreună și a lansat partidul +PLUS.
Cioloș a explicat că acest partid a fost înregistrat la Tribunal în Registrul Partidelor. Acronimul PLUS înseamnă Partidul Libertății, Unității și Solidarității
”Dragi prieteni,
Vrem din tot sufletul o Românie mai bună, condusă de oameni cinstiți.
Alături de o bună parte din echipa de lângă mine am avut experiența guvernării în 2016. O guvernare decentă, cu bună-credință, fără minciună, fără populism. Acestea au fost obiectivele și valorile pe care ni le-am asumat.
Am învățat însă, pe propria piele, că o guvernare solidă are nevoie de o susținere politică solidă. Un guvern cinstit are nevoie de susținerea unei clase politice cinstite, de susținerea unui partid format din oameni onești și competenți.
Acum doi ani, după alegerile din decembrie 2016 am promis că voi rămâne activ, că voi rămâne implicat, că voi continua să muncesc pentru o Românie mai bună.
Am promis că vom rămâne împreună”, scrie Cioloș pentru simpatizanți.

























Lasă un răspuns