O întrebare idioată demnă de premiat în materie de manipulare, pe care o aud rostită, aşa cu gravitate, de membrii USL: „Ce să le spunem  noi celor 7,5 milioane de alegători?” pentru că, vezi Doamne, votul lor a fost prihănit de decizia CCR, mai afirmă USL-ul.

Păi e foarte simplu, stimaţi domni de la USL. În primul rând, trebuie să le recomandaţi să nu se mai uite la Antena3, ca la singurul post de televiziune pe care îl au în grilă alături de Taraf TV, Etno. Sau dacă se uită, să facă un exerciţiu stereofonic. Să pună ambele posturi B1 şi Antena3 unul lângă celălalt şi să facă o alternativă de 15 minute pe fiecare dintre ele. Poate că echilibrul l-ar putea găsi acţionând butonul balans înţepenit din neuronii lor.

Apoi, le-ar spune pensionarilor din mediul rural din grupul celor 7,4 milioane de alegători, să se gândească serios la o formă de asociere agricolă. Ei între ei, mai ales că se cunosc bine, cei din Coloneşti, Vlaşca, Peretu şi alte comune teleormănene. Să creeze o formă juridică de asociere, să îşi organizeze astfel terenurile şi în cel mai rău caz să le arendeze. În doi trei ani, nu vor mai trăi la limită cu pătrunjelul din curte, cele zece aripate şi o vacă, ci vor avea chiar venituri. Şi atunci nu-şi vor mai plânge de milă, nu vor mai avea chef şi timp de orgasmul literar-mediatic al Danei Grecu.

Grupului de pensionari de oraş, care se regăsesc în cei 7,4 milioane de votanţi USL ar trebui să le recomande să nu piardă ziua prin manifestări în Piaţa Universităţii, ci să-şi crească nepoţii, să-şi ajute copiii la menaj, să mai citească o carte, să meargă la băi, să nu mai fie atât de influenţabili.

Şi multe se pot spune alegătorilor care, e drept, au ieşit din casă la un referedum pe care ni l-au impus unii. 

Pe mine unul, nu m-a întrebat nimeni dacă în această vară am chef să îmi pierd vacanţa pentru a merge la un referendum ciudat.

Ghişe nu m-a întrebat azi, dacă prin gestul lui stupid, România ar putea fi eliminată din rândul ţărilor civilizate. Nici Crin Antonescu nu m-a întrebat dacă vreau să-l văd la pupitrul Cotrocenilor înjurând la americani.

Tăcerea mea contează şi a altor 10 milioane de români, la fel de mult cum votul a 7,4 contează. Noi am tăcut, e o formă de ignorare a unor demersuri pe care nu le înţelegem sau doar bănuiam unde ar fi putut ajunge. 

Tăcerea celor 10 milioane este la fel de importantă, sau poate mai importantă decât prezenţa la urne a celor 7,4. De ce? Pentru că dacă noi, tăcuţii nu am muncii, nu ne-am plăti taxele şi contribuţiile, cei 7,4 ar muri de foame. Noi, cei care avem 2-3 joburi şi nu ne-am băgat în seamă pe 29 iulie, ne vedem pe mai departe de treabă. Nu-l iubim pe Traian Băsescu, nici nu suntem în limbă după PDL, dar strâmbăm din nas atunci când ni se bagă minciuni în faţă. Noi, restul, nu avem timp de greve, proteste. Nu ne place politica, nu ne plac funcţionarii politici, nu ne place când ordinea unor lucruri se schimbă în trei zile. Preferăm, nu doar un cod fiscal predictibil ci şi un echilibru de forţe predictibil. Nu vrem majorităţi absolute.

USL nu va fi în stare să-i pună la treaba pe cei 7,4 milioane și nici nu vrea. Îi va ţine săraci, neajutoraţi, cu mărunţiş social dat în porţii infime, dar atât cât să-i ţină legaţi.

USL preferă să ţină un pacient bolnav, imobilizat la pat. Deşi l-ar putea înzdrăveni, punându-l la muncă, îi dă apă cu pipeta. Nu multă, ci infimă, doar cât să-l ţină în viaţă şi dependent de curator. Dacă l-ar înzdrăveni poate l-ar pierde. Nu-i dă prea mult, că nu are de unde şi atunci îl ţine legat. 

Aceştia sunt cei 7,4 milioane de dependenţi de USL. Repet, scoatem din calcul activiştii celor două partide, adică pe cei dependenţi de funcţie.

P.S. Ironic, nu? Noi, restul românilor am tăcut şi nu am mers la vot ca cei 7,4 milioane să poată să trăiască pe mai departe. Acum ar fi bine să tacă şi ei şi să ne lase să muncim.