Logo

Vești bune de la Primăria Rm. Vâlcea în ceea ce privește Casa Olănescu

f_350_200_16777215_00_images_banner6_casa-Olanescu.jpg

 

 

 

 

 

 

Direcţia Investiţii – Departamentul Învăţământ Cultură din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii a comunicat joi, 8 aprilie, Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea că în urma demersurilor făcute de Municipalitate, obiectivul de investiţii ”Reabilitare Casa Olănescu” a fost introdus pe Lista Sinteză a subprogramului ”Aşezăminte culturale”, aprobată prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 407/24.03.2021.

Finanţarea acestei investiţii se va face în funcţie de alocările bugetare pentru Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social derulat de CNI.

Valoarea estimată a reabilitării acestui imobil-simbol al Râmnicului, conform ultimelor documentaţii aprobate de Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea, este de aproximativ 7 milioane lei, iar intenţia administraţiei locale este ca, după reabilitare, imobilul să găzduiască un Centru Cultural.

Casa Olănescu, monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, a fost timp de mai mulţi ani obiectul unor litigii privind dreptul de proprietate, fapt care a făcut imposibilă derularea de către Primăria Râmnicului a unor lucrări de întreţinere şi conservare.

În luna iunie 2017, la recomandarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă venită în urma mai multor incidente cauzate de elemente din construcţie care se prăbuşeau şi puneau în pericol siguranţa elevilor Seminarului Teologic, în curtea căruia se află obiectivul, şi a pietonilor care circulau pe străzile din imediata vecinătate, acoperişul clădirii a fost înlăturat, iar zona a fost delimitată şi securizată.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.