Logo

Situația covid - 19 pentru miercuri. Cresc toți parametri. Vezi Vâlcea

f_350_200_16777215_00_images_banner1_news_alert.jpg

 

 

 

 

 

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.204 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 29.03.2021 (10:00) – 30.03.2021 (10:00) au fost raportate 175 de decese (104 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 59 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani.

170 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.257. Dintre acestea, 1405 sunt internate la ATI.1

Vâlcea are raportate 67 de cazuri noi.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.