Logo

Cine e serios nu e popular

f_350_200_16777215_00_images_oldNational_traian_basescu.jpgÎntr-o ţară patrimonial condusă de generaţia lui Câlea sau de jocul „miştocăresc” al lui Buican (politicieni de Vâlcea) soarta lui Băsescu oricum e pecetluită. Poate preşedintele României să declare orice, oameni cum este acea şefă de asociaţie de bloc, Corbov şi nu mai ştiu cum (tot de la Vâlcea) au deja un hiatus mental. „O să fie bine în sfârşit de acum în România”. Nu ai ce comenta, nu ai ce spune, pentru ei, cei care stau la apartamentul de bloc moştenit sau lăsat de părinţi din epoca lui Ceauşescu, pentru ei acum....lucrurile sunt pe calea cea bună, s-au îndreptat.. .

În schimb Traian Băsescu a gresit mult. Unde? În diferenţa lui dintre cele două mandate. În primul a fost miştocar, şmecher, destul de facil, de-al casei, golănaş. A plăcut, a mers la inima omului din popor. A fost cel mai bun vecin de scară, Traian a fost băiatul de la etajul 3, ăla pezevenghi, care bea o ţuică, în maieu alb pe băncuţă. Ăla gen Gutău..... (tot Vâlcea).

Băsescu însă s-a trezit ca în al doilea mandat să fie serios, rugos, cerebral, rece şi chiar responsabil. Complet diferit de bileţelele roz din primul mandat. Băsescu a devenit în al doilea mandat opusul primului, a devenit Şeful de stat. Prieten cu Merkel, amic cu Cameron, un sprijin pentru Barosso, un element sigur din est pentru americani. Pentru că România intrase în criză şi trebuia ca cineva să-i spună poporului adevărul.

Mi i-a prea i-a plăcut asta vecinului de scară. „Ia uite la el, al dracu, ce s-a schimbat. Face pe deşteptul cu noi!”, spunea el, omul din popor. Pentru că da, pe Băsescu nu-l mai interesa un nou mandat, de aceea şi-a băgat picioarele în el de populism, nu avea miză să facă pe demagogul. De aceea Băsescu nu a mai făcut jocul nimănui. Mandatul lui nu avea o miză personală.

Aici l-au prins ei, şemecherii din parlament. Ce să facă acum preşedintele? În 3 săptămâni să facă pe ieftinul, s-o dea pe cioace, pe cârciumisme, pe demagogie ? Ca să placă ? Să vină la Lădeşti, la Lăcusteni să joace hora cu moşenenii, să bea matrafox, să-l comenteze pe Capatos? Nu cred că va face asta, deşi nu m-aş mira să o poată face. Dar nu e ăsta stilul. L-am văzut personal în cancelariile europene, e prea soft.

Aşa că Traian Băsescu va pierde acest referendum. Pentru că s-a trezit să fie prea serios în al doilea mandat, fără să ştie că nişte terchea berchea îi vor capul.. Aşa că, aviz preşdinţilor de stat aflaţi la al doilea mandat. Copiaţi copilăria întârziată a lui Antonescu. Va reuşi în orice condiţii.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.