Logo

PE DRUMUL ERORII ŞI AL FRUSTRARII - 2

Atunci cînd a ieşit din parc căutînd din priviri o maşină roşie, neştiindu-se văzută, observată, Anca Gligor îşi lăsa încă la vedere, într-un fel generos şi aproape risipitor, , personalitatea ei pe care deja am definit-o ca avind drept gen proxim carisma unei fiice de rege migrator. Trebuie să recunosc că nu voi uita această scenă niciodată. A ieşit din parc ca dintr-o pădure căreia îi era stăpînă şi a încercat să mă descopere ca pe un sol străin aducător de veşti despre un ţinut cu locuitori cunoscuţi prin ipocrizia lor şi a zeilor lor. Aşa văd eu lucrurile acum, pentru că în acel moment m-am mărginit să fur cu coada ochiului imaginea unei femei atît de frumoase încît am zîmbit, apoi am oftat, după care am căutat la rîndul meu ceva şi anume o fiinţă neajutorată căreia să îi ofer o surpriză: aveam, pe scaunul din dreapta, pregătite, un pachet de biscuiţi şi o sticlă de coca-cola. Nici nu am ştiut cum să le arunc mai repede pe bancheta din spate, cînd Anca Gligor a urcat în maşina mea roşie.

Fata care urcase în maşină parcă îşi topea fiinţa asemenea unui prizonier aflat în faţa unui cuceritor vremelnic. În cîteva clipe îşi pusese masca de femeie oarecare a poporului ei obosit de atîtea spaţii, de atîtea izbînzi împletite cu înfrîngeri, îşi luase un aer de fiinţă comună, una dintre alte zeci şi sute de mii. Aşa, probabil, o învăţaseră să umble prin lume, în caz de pericol iminent, sfetnicii neamului său. Îmi aduc aminte că, revenindu-mi din uimire şi recapătîndu-mi starea de spirit cu care venisem la Sibiu, i-am oferit biscuiţi,însă ea şi-a scos din sacul sub formă de broască ţestoasă (acesta era totemul, aveam să îmi dau seama ulterior) o ciocolată. "Vreţi cioco ?" Nu voiam "cioco", eram dezamăgit în îmbufnat.

 

Pe drum, mi-a spus despre motivul venirii sale la Piteşti doar atît: fusese, din păcate, iubita lui Florian Silişteanu, iar acesta se folosise de buna ei credinţă şi înregistrase maşina cumpărată de ea pe numele lui, ceea ce i se părea meschin, deci nu o interesa pierderea materială, cît restabilirea dreptăţii. "Aţi vrea să mă ajutaţi ?" "Cred că da", am spus eu, convins că îl voi determina, într-o simplă discuţie, pe poetul care nu a avut niciodată bani de-o bere să recunoască faptul că maşina nu îi aparţine.

Am vorbit despre alte lucruri, am discutat banalităţi, ca doi oameni care vor să le treacă mai repede timpul şi drumul. Apoi, deodată, am observat la femeia de pe scaunul din dreapta un comportament ciudat, neliniştitor, iar după cum aveam să îl definesc mai tîrziu, mai mult decît magic. Din cînd în cînd, parcă radia o lumină mată, albastră, era ca un fel oftat strălucitor, după care îşi revenea la starea ei opacă şi comună.Se lăsase întunericul şi emisiile de lumină albastră se vedeau din ce în ce mai limpede, atîta doar că erau foarte rare şi atît de scurte încît nu îmi puteam da seama ce se întîmplă. Poate că sînt obosit, mi-am zis, totuşi căldura de azi nu a fost chiar o binecuvîntare. Am început, totuşi, să stau la pîndă, conduceam încet şi ochii erau pregătiţi să se întoarcă oricînd spre acest ciudat licurici care obişnuia să suspine şi să pîlpîie albastru. Aşa am putut observa că, în secundele cînd era nevoită de ciudatul ei metabolism să fie ea însăşi,cînd emitea lumina aceea mată, măcar pentru cîteva fracţiuni de secundă, această Anca Gligor îşi dezvăluia trăsături atît de minunate încît te îndrăgosteai de ea intr-o clipă, ca în basme, dacă termenul nu vi se pare prea suspect de infantil.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.