Logo

SPRE CELĂLALT CAPĂT AL SEDUCŢIEI - 1

Eu nu mă bărbieream, ea nu se uita în oglindă, îmbrăcam ceea ce ne cădea în mînă, nu ştiam niciodată cît este ora. Mi-a spus: "Parcă îmi creşte părul mai repede", iar eu i-am răspuns că nu am vrut să fiu straniu, dar aş fi făcut aceeaşi remarcă, iată ce barbă şi ce plete încurcate dobîndisem în doar cîteva zile. Apoi, gîndindu-mă la asta, mi-am dat seama că de fapt noi trăiam mai multe zile şi nopţi decît treceau pe ceasuri şi în calendare, iar trupurile simţeau că aşa se întîmplă şi reacţionau.

În vremea asta, eu îmi continuam strategia, mai mult sau mai puţin conştientă, de a o dezamăgi, mergînd parcă din ce în ce mai aplecat, lasîndu-mă să fiu flasc, lipsit de orice urmă de tonus, ca şi cum i-aş fi încercat ultima limită a rezistenţei de femeie,sfidînd legi psihologice verificate şi aşteptîndu-mă în orice moment să văd în privirea ei întrebarea: ce caut eu lîngă bărbatul acesta atît de sfărîmat ? Şi, uneori, mi se părea că o protejez comportîndu-mă astfel.Iar pentru ca nu numai corpul, ci şi dimensiunea morală să îi lase liberă o asemenea mirare, îi povesteam, la intervale nu prea mari, pentru a o ţine în aceeaşi priză a urîtului, frînturi din istoriile despărţirilor mele, fiindcă nimic nu mi se pare mai repulsiv decît să te desparţi şi iar să te desparţi, din vina ta, desigur, dacă e să cautăm un vinovat. Pentru ca dezastrul să fie cît mai amplu şi complet, ajunsesem să îmi reformulez gîndurile şi să le exprim tot mai rudimentar, era pentru prima oară în viaţă cînd făceam acest lucru şi, cu toate că nu înţelegeam prea bine de ce, mă bucuram ca şi cînd aş fi fost pus în slujba unei cauze nobile. De fapt, experimentam cu Anca inversul atitudinii cuceritoare, exploram cealaltă direcţie a comportamentului meu faţă de femeile frumoase, iar totul se desfăşura pe fundalul unei încrederi oarbe în capacitatea ei de a decela esenţa mea de bărbat, bună sau rea, pe care o voiam percepută în cele mai grele condiţii, pentru a se putea bucura de mine - de rămăşiţele mele, de fapt - mai mult,cîndva, dacă vremurile vor fi vreodată mai bune. Iar ea părea că reuşeşte asta, cum putea însă nu am întrebat-o, însă nici nu îmi pare rău, v-o jur. Mă suspectez însă, în pofida celor spuse pînă aici, că mai era totuşi încă un motiv pentru care tindeam permanent spre modelul negativ, probabil că îmi luam unele măsuri de precauţie, ca un vechi vinător care, ştiind că vînatul este prea sălbatic şi extrem de suspicios, se îmbracă în blănurile unor prăzi inocente pentru a-şi acoperi mirosul de învingător care nu ştie să piardă. Oricare ar fi explicaţia, cert este că, pentru prima oara în viaţă, voiam să cuceresc altfel ca pînă atunci, printr-o tehnică nouă şi foarte riscantă, capabilă totuşi să amîne la nesfîrşit un verdict negativ, fiindcă ea ar fi trebuit să aştepte permanent ca acest bărbat care se tot neagă să aibă măcar o dată curajul de a se arăta în adevărata sa lumină, bună sau rea, probabil bună, nu neapărat foarte bună, oricum mai rea nu putea să fie. Nici pînă azi - din fericire sau nu - momentul acela nu a venit.

Totuşi, măcar o dată pe zi, simţeam că e de datoria mea să spun ceea ce îmi trecea prin minte chiar dacă ar fi fost clar ca lumina zilei că în felul acesta persuadez, la urma urmei nu era bine să o protejez pe această femeie pe care o simţeam puternică de orice pericol, avea şi ea destula forţă ca să facă faţă singură unor mărturisiri sincere ca aceasta: "Se întîmplă, de cînd sîntem aici, împreună, ceva bizar, toţi oamenii mi se par îmbracaţi într-un fel de combinezoane, ca soldaţii unei armate imense, iar toţi parcă ar avea aceeaşi dimensiune şi aceeaşi expresie, ca o serie nesfîrşită de roboţi, iar mai straniu e că roboţii aceştia sînt unisex, adică eu nu mai pot deosebi bărbaţii de femei, iar dacă pînă să te cunosc pe tine mă uitam din reflex după sînii mai deosebiţi, după picioarele mai zvelte şi după fundurile mai ferme, acum nu mai vad nimic din toate acestea, ori am orbit, ori orb eram înainte." A rîs.

Nu priveam erotic unul în ochii celuilalt, nu ne sărutam, nu ne îmbrăţişam, nu ne mîngîiam, am mai spus asta. Totuşi, Anca a modulat o dată o lungă şi neaşteptată mîngîiere, eram în maşină şi ne întorceam dintr-o călătorie în împrejurimile Clujului, notez amănuntul pentru a arăta că nu putea fi vorba de vreo stare specială de oboseală, cînd a început să îmi maseze ceafa ca şi cum ar fi vrut să pot fi mai relaxat, mai atent la ceea ce se întîmplă pe şosea. Numai că degetele treceau din masaj în mîngîiere, cu toată opoziţia sau măcar indiferenţa stăpînei lor, degetele acestea nu mai ţineau seama de voinţa ei şi se eliberau de tensiunea unei tandreţe îndelung reţinute. S-a întîmplat miracolul acesta minute în şir, zeci de minute chiar, eu nu mai îndrăzeam să schiţez nici o mişcare,ca şi cum aş fi făcut linişte pentru a auzi mai bine, decodificam semnele degetelor pe ceafa şi apoi pe fruntea mea, fiecare mişcare fiind un fel de litera a unui mesaj secret pe care încercam să îl citesc atunci, pe loc,nerabdator, mirat şi fericit că întîlnesc sintagme limpezi printre pasaje ce rămîneau încă, din păcate, indescifrabile. Să citesc cu pielea capului, într-o limbă cînd străină, cînd ştiută, la asemenea încercări mă obliga Anca, dar mă întreb dacă nu cumva atunci doar degetele ei ştiau ce aveau de spus, cîtă vreme ea nu ştia aproape sau aproape nimic.

Cred că nici unul nici celălalt - nu, nici măcar eu - nu puteam tolera, accepta şi încuraja ceea ce era deja evident că ni se întîmplă.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.