Menu

De ce nu şterg comentariile cu înjurături, de ce nu îi blochez pe NESIMŢIŢI

f_350_200_16777215_00_images_albota_articol.jpg

Îmi place Comedia Umană, sunt pasionat de caractere, colecţionez în mintea mea şi gesturi sublime şi abjecţii, nimic din ceea ce e omenesc (şi) la ceilalţi nu vreau să îmi fie străin.

Acesta este motivul pentru care nu îi blochez pe cei care mă înjură şi nici nu le şterg comentariile.

În tilul, am vorbit despre nesimţiţi, dar cuvântul acesta nu îmi spune mare lucru. Toţi oamenii sunt semenii mei, indiferent că sunt genii sau idioţi, eroi sau criminali.

În fond şi la urma urmei, cum se spune, rămân cu bucuria scrisului.

„Sunt mai favorizat decât regii, pentru că regii înşişi muncesc, pe când eu mă pot duce unde vreau, când vreau, cu un laptop în braţe, nu trebuie să semnez condica de prezenţă. Am deci impresia că sunt un copil bosumflat, că sunt un afurisit, că nu e frumos din partea mea să trăiesc aşa de mulţumit. Când există oameni care se războiesc, care se omoară, în timp ce alţii mor de foame, când alţii muncesc ca să trăiască, eu pur şi simplu trăiesc. Totuşi, se poate spunbe că nu muncesc şi se poate spune că muncesc. Amândouă lucrurile, şi unul şi altul, sunt adevărate. Nu muncesc pentru că pot, în aparenţă, să fac ce vreau şi în acelaşi timă sunt sclavul cuvintelor, al scriiturii şi a scrie este cu adevărat un lucru penibil. În fapt, faptul de a scrie se datorează sentimentului de vinovăţie, pentru că sunt înclinat să nu scriu, să nu ridic povara, în fine, să nu lucrez”.

(Am citat din Eugene Ionesco, Între viaţă şi vis, convorbiri cu Claude Bonnefoy).

Mutatis mutandis.

 

Gheorghe Smeoreanu

Blogu’ lu’ Smeo - Cele mai citite articole