Logo

O țară întreagă vorbește despre caracterul unui fost amic

 

 

f_350_200_16777215_00_images_nicolescu-targa.jpgPreședintelui CJ Argeș Constantin Nicolescu i s-a făcut din nou rău de la inimă când a dat ochii cu justiția. Prima oară, s-a întâmplat cu aproape doi ani în urmă și am privit scena la televizor. Mi s-a făcut și mie rău, prin empatie, fiindcă mulți ani l-am considerat pe Constantin Nicolescu un amic din zona politică, un tip excelent ca prezență socială, un altruist. Îl cunosc de peste 15 ani, am realizat cu el zeci de interviuri de ziar sau televiziune.

Apoi, așa cum am mai explicat, am citit rechizitoriul surpriză al DNA și mi s-a făcut rău a doua oară, de data aceasta fiind vorba de greață și stare de vomă. Nu îl credeam pe acest om atât de arghirofil, atât de șmecher, atât de disimulant.

Azi, când am văzut că scena cu salvarea se repetă, n-am mai avut nicio reacție, situația m-a lăsat rece, îl citisem deja pe fostul meu amic. Ce e mai rău este că primesc telefoane din țară ca să explic ce și cum, să îmi dau cu părerea.

Nu poți contesta niciodată starea de boală declarată de un om, indiferent de conjunctură și indiferent cine ar fi el. Totuși, Nicolescu pare un isteric care leșină când vede cătușele.

Un prieten scriitor, care îl cunoaște de asemenea pe Constantin Nicolescu, a avut azi o reacție care mi se pare că exprimă adevărul.

„Te uiți la ei când sunt în funcție și când fură și ți se par extrem de puternici, pentru ca atunci când sunt prinși cu mâța în sac să-i vezi la adevărata lor dimensiune de oameni slabi, lași, fără caracter”.

Asta gândește amicul meu. Totuși, spun că nu este exclus ca Nicolescu să aibă în față spectrul pușcăriei, fiindcă știe mai bine decât procurorii ce a făcut. Iar acest spectru să îi cauzeze aceste stări repetate de leșin. 

Din câte am discutat cu oamenii, mai toată lumea vorbește însă despre simulare. Iar eu spun, ca unul care a studiat într-o vreme psihosomatica, precum că nu e bine nici măcar să simulezi atât de convingător.

 E posibil să-l păcălești chiar și pe Dumnezeu și să mori, într-adevăr.

 

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.