Eu când citesc, citesc ca un golan.

Citesc brutal, dintr-o bucată, ca un derbedeu, ca o haimana, ca un vagabond, nu mă încurc în formule de politeţe, pun laba pe carte şi o citesc până gâfâie, până nu mai vrea să fie citită, până o apucă toţi dracii.

Îmi plac, să vă spun drept, cărţile cu forme, adică nici grase, nici anorexice.

Cărţi grase ? Păi da, vă dau cîteva exemple: Proza lui Puşkin, romanele surorilor Bronte, parţial chiar J.D. Salinger, pe alocuri Balzac, Turgheniev, Saltâcov – Şcedrin, Goethe în Werther.

Cărţi anorexice ? Păi ce ziceţi de Nathalie Sarrault sau Michel Butor, ori de Alain Robbe – Grillet ? Cărţi fără fund, ţâţe, nu ai pe ce pune laba, cum spuneam.

Sunt şi situaţii în case se observă cum o temă livrescă intră la cura de slăbire şi devine citibilă, de exemplu Fata căpitanului de Puşkin, care după ce ţine regim devine Cazacii lui Tolstoi.

Îmi plac, de asemenea, cărţile brunete, nu suport blondele şi roşcatele.

Cărţi blonde au scris la noi Octav Dessila, Ionel Teodoreanu, Drumeş, iar pe glob, Barbara Cartland, D.H. Laurence, Marc Levy, ca să dau doar câteva exemple, dar sunt cu zecile de mii.

Roşcate a scris Gide.

Toate celelalte cărţi bune din lume sunt brunete.

Când citesc, mă protejez, nu vreau să iau nicio boală literară, nici să fac plozi numiţi cărţile mele. Pe de altă parte, ştiu că nicio carte bună nu e nici virgină, nici măcar fidelă, dar le iert. Mărăcini în trandafiri, literatură bună în carte nebună .

Evident, sunt gelos, mă obsedează că în aceeaşi secundă citim vreo câteva zeci sau sute sau mii Dostoievski, să zicem. Înnebunitor, nu-i aşa ?

Să nu mai lungim vorba, nu sunt un cititor de treabă, adeseori citind fac urât, o maltratez pe Doamna Carte, ba chiar am şi câteva violuri la activ, cărţi care nu m-au vrut şi le-am avut cu forţa, cum ar fi Oamenii din Dublin, Fructele pământului, Omul fără însuşiri, Jocul cu mărgele de sticlă.

În lectură sufăr de donjuanism, iar singurul cusur pe care îl găsesc cititului este că de obicei cărţile cu cât sunt mai bătrâne, cu atât sunt mai bune. Păcat.

În fine, nu am fost şi nu voi fi niciodată însurat cu o carte, nici măcar cu Cartea.

Acestea fiind spuse, ocoliţi-l pe cititorul din mine, nu fac cinste onorabilei dumneavoastră societăţi.

Gheorghe Smeoreanu