Am primit de la o femeie foarte inteligenta, lector universitar şi doctor în estetică,un text scris mai de mult, dar care se potriveşte cumva cu atmosfera romanului meu, se brodeşte ca un comentariu la ceea ce am scris pînă acum. Iată textul pe care mi l-a dăruit dr. Loredana Stoica (foto):

A Different Kind of Foreword Literatura cere prea mult timp pentru a fi scrisa si tributul unei suferinte care, uneori, te indeamna sa pui capat dramei ce te consuma din interior atunci cand eziti intre a fi om si a fi poet, adica un om desprins de el insusi.

In asemenea momente de tristete si incertitudine, recunosc ca nu vor reusi cuvintele scrise niciodata sa ma scoata la suprafata pe mine, cea care cresc monstruos inauntru si nu ma mai incap si, ca ma lupt cu morile de vant incercand sa gasesc vreun loc inghesuit pentru trairile mele.

My insane desire is not to forget anything, sa imi amintesc totul, de la inceputul existentei mele, sa pastrez fiecare secunda, din fiecare zi. Si, cum sa fac asta, decat lasandu-ma deoparte si preschimbandu-ma in timp memorat de cuvinte scrise?! Inseamna sa ma rup de mine cea de acum si sa ma uit, in clipa asta pe care o irosesc intr-o stagnare morbida, intr-o repetitie neprofitabila care, oricum ma adanceste in moarte si nu ma va intoarce la inceput. Si atunci, la ce bun chinul asta zadarnic, care ma macina si ma indeparteaza de mine si ma determina sa ma urasc fiindca sunt a infinita viata neinceputa in mine, cand exista si alte cai de a lasa sa se vada suferinta ce ma indeamna, in cele din urma, sa aleg a fi foarte umana?!…cand pot imortaliza prezentul intr-o varietate de aparitii, de roluri interpersonale, de atitudini si masti cotidiene intr-o literatura jucata pe viu?!

Sunt aroganta, inocenta…rasfatata, cam extravaganta si sofisticata as well, distanta, ironica…frumoasa! Fragile. And tough. And so many others. That’s the way I’m defined by people, especially men. Si, cum lumea are prea putin ocazia sa ma cunoasca pe dinauntru si inauntrul casei, ma descopera pe dinafara si in afara casei. Atunci, inseamna ca tot ce e pe mine cand oamenii ma privesc intr-un fel sau altul e si o parte din mine si ma reprezinta. Ca detaliile care compun imaginea mea de suprafata conduc spre intuirea personalitatii mele. Inseamna ca-mi cam pot permite luxul de a ironiza pe cei care habar nu au ca intra intr-un joc regizat dupa bunul plac al fanteziei mele vestimentare, intrucat cotidianul in care ne miscam e o scena sociala pe care fiecare din noi evolueaza ca interpret al unui rol ce ii conditioneaza statutul in relatiile cu ceilalti. Iar statutul femeii, chiar in cea mai sofisticata si elaborata lume a progresului tehnic, va ramane acela de a-si cultiva feminitatea si de a oferi barbatului care o doreste si, pe care, la randul ei, il doreste, accesul la nenumaratele masti si imagini de care dispune si pe care le schimba. E un fel de joc al limbajului imagistic, intemeiat pe o regula ce pare sa desfiinteze orice regula, si anume aceea de instabilitate, de ambiguitate, de provocare permanenta a interesului si a dorintei, de mentinere a unei relatii in care partenerii sa se uimeasca reciproc si unul dintre ei sa fie atat de anarhist si constient inconstient incat sa faca sa fie totul nou.

In a spune si nu in a comunica rezida luxul aflat la indemana personalitatii feminine, care isi poate realiza din selectarea cuvintelor si din asortarea lor cu tonul vocii, cu gesturile si vesmintele, subiecte pentru o posibila arta spontana. Hainele, accesoriile vestimentare, machiajul ofera nenumarate variante de joc al seductiei pe care femeia il lanseaza nu pentru a face victime, ci tocmai pentru a atentiona asupra imposibilitatii de a descoperi esenta femininului si de a preveni, in acest fel, eventualele efecte confuze.

A cadea victima unei aparitii fermecatoare echivaleaza cu superficialitatea de a te multumi cu un detaliu pe care l-ai vizualizat si dincolo de care nu percepi ca mai exista altceva, pe cata vreme, a accepta inventarul variat de masti pe care o femeie le schimba in fiecare zi si chiar de mai multe ori pe zi, demonstreaza generozitatea barbatului de a intelege natura complexa a feminitatii, ii provoaca totodata interesul si curiozitatea pentru noutatea ce stie ca i se va infatisa, trezeste si mentine dorinta de a asista la un spectacol fascinant. Si il transforma in felul acesta, ii modeleaza si rafineaza gusturile si simturile, il inclina spre cultivarea frumosului ce i se ofera in detalii, in instantaneu, in aparitia trecatoare; partenerul devine, implicit, partas la derularea unui spectacol al emotiei feminine ce-si va cauta auxiliare in vesminte, podoabe, machiaj, in tot ce inervine in desavarsirea aspectului sau exterior pentru a-l transpune in frumosul viu, apt sa traduca o stare de spirit spontana.

In fond, care e alta esenta feminitatii decat aceea de a fi atat de usor de atins, fara sa aiba nimic de ascuns si, totusi, imposibil de descifrat?! Feminitatea e, pe cat de ostentativa, pe atat de secreta si ambigua, intocmai ca un labirint ale carui incaperi incerci sa le explorezi pe rand, sperand sa ajungi la un capat, si, cum asta nu se prea intampla, nu poti decat sa accepti cu luciditate arta care face sa functioneze relatia de parteneriat. Barbatul devine un spectator care, desi fascinat de atractia ce incapsuleaza energii explozive, va rezista seductiei acaparatoare si o va recepta ca pura placere, fara a fi absorbit de ea.

Feminitatea e ambigua si limbajul ei, de asemenea, ambiguu, labirintic, incifrat si foarte putin reprezentativ; se justifica doar in masura in care conditioneaza si determina inteligibilitatea reactiilor partenerului. Discursul feminin este un accident necesar pentru aparitia concretizarilor masculine obiective, validate prin inscrierea intr-un univers existential practic, ce necesita un suport ideatic, simbolic. Acest suport mental, imaginativ, de creativitate pasiva impulsioneaza demersurile active ale partenerului plasat in campul experientelor erotice si afective, guvernat de legile jocului care sfarseste in joaca metaforei. Pentru a nu se rataci si mai mult in labirintul acesta foarte complicat, ceea ce poate face o femeie in ajutorul partenerului este sa ii indice pe trupul ei, ca pe o harta, dispozitiile, senzatiile si emotiile incercate, tot atatea feluri in care se doreste a fi cunoscuta, in final totul se raporteaza la un barbat si la o femeie si la un joc predestinat spectacolului…