În presă, sunt încăpăţânat ca un măgar şi cea mai mare eroare a celor care mă înjură constă în convingerea lor că toate atitudinile mele sunt cumpărate. Desigur, nu sunt un naiv şi mă abţin să critic uneori, atunci când efectul pozitiv al criticii ar fi infinit mai mic decât efectul nociv asupra contractelor de publicitate sau sponsorizare, dar nimeni nu a reuşit să mă cumpere în asemenea hal încât să pornesc campanii de presă într-un sens sau altul. Temele principale ale articolelor mele, cum ar fi, de pildă, ideea că Guvernul Boc reformează ori că Ion Cîlea e retrograd, ori că Nicolescu m-a dezamăgit, ori că primarii de la Râmnic şi Piteşti sunt buni, ori că senatorul Andrei e cel mai interesant personaj politic din zonă etc. au apărut dintr-o convingere îndelung analizată şi nu îmi aduc, evident, niciun folos. Cei care cred altceva s-ar fi putut gândi că bani aş fi putut găsi şi în cealaltă tabără, poate chiar mai mulţi.

În legătură cu banii, aş avea o precizare şi anume că am realizat tot ce îmi trebuie încă de pe vremea când mă ocupam cu editarea unor tabloide judeţene de mare tiraj. Apoi, am o filosofie corectă a banilor şi consider că atâta vreme cât nu mor de foame, cât îmi permit să îmi cumpăr cărţi, filme şi muzică aproape la discreţie şi câtă vreme pot să mă urc într-un avion de vreo două ori pe an, totul e în regulă. Ori, pentru asta munca în televiziune de ani de zile, fără absenţe, precum şi revista mea sunt surse de venit suficiente, fără să fie nevoie să îmi vând conştiinţa. De altfel, nici nu cred că aş fi în stare la modul fizic, cei câţiva ani în care am scris în presa comunistă fiind unii de boală şi nefericire, chiar dacă nu lăsam să se vadă asta.

Avantajul meu este că cititul, ascultatul muzicii sau urcatul la munte nu costă nimic dar reprezintă cele mai importante valori.

Îmi plac totuşi banii în măsura în care îmi asigură independenţa şi libertatea. Iar de câştigat îi câştig şi din susţinerea unor cauze ori a unor oameni, însă îmi permit să aleg şi oamenii şi cauzele, pentru a fi în conformitate cu valorile mele.

Sunt, cum spuneam, încăpăţânat ca un măgar, motiv pentru care nu pot fi de vânzare.

Pentru a completa autoportretul acesta realizat pentru uzul celor cu care intru în contact mai mult sau mai puţin direct şi continuu, ar trebuie să mai adaug câte ceva. De pildă, că de zeci de ani mă pregătesc, aproape zilnic, pentru munca mea, citind cu creionul în mână ceea ce cred că mă ajută să înţeleg mai bine fenomenele despre care scriu. Am spus aproape zilnic şi chiar aşa este. Dacă m-am pregătit în patru specializări (psihologie, demografie, demografie istorică şi teologie) este nu pentru a mă lăuda că am studii, ci pentru că sunt convins că învăţământul universitar disciplinat face bine spiritului, iar a avea un spirit cât poţi de evoluat e aproape o datorie a omului. Lucrez în aceşti ani la un doctorat în litere şi o fac din aceeaşi convingere, fiindcă se înţelege că din asta nu am nimic financiar de câştigat.

Să nu uit să spun că sunt un mare orgolios, dar unul direcţionat clar. Am orgoliul muncii mele, al pregătirii mele, al culturii acumulate, dar nu îl am pe acela al opiniilor sau al superiorităţii în sine faţă de un alt om. De multe ori, sunt primul care se îndoieşte de anumite puncte de vedere exprimate în articolele mele şi adeseori nu dorm sau mă chinuieşte obsesiv îndoiala.

Ar mai fi de spus că am avut noroc de oameni speciali în preajma mea, care m-au făcut şi mă fac fericiţi, dar despre ei nu vorbesc, fiindcă nu sunt autorizat.

Aproape că nu ştiu dece am scris aceste rânduri, pur şi simplu am vrut să spun că sunt un încăpăţânat dar am ajuns să spun mai multe.