Sunt, bănuiesc, pe cale să mă cert cu prietenul meu Petre Tănăsoaica, directorul cotidianului „Viaţa Vâlcii”, în legătură cu un om politic. Un minuscul om politic. Este pentru prima oara când m-aş răci cu un amic dintr-un asemenea motiv. Este vorba despre Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean de la Vâlcea (în poză). Cînd l-am cunoscut, eram marcat de imaginea lui Nicolescu, preşedintele de la Argeş, un tip diplomat, discret, eficient, despre care am scris o carte („Argeşul şi omul său”) şi am făcut un transfer al acestei imagini supra lui Cîlea. Am fost şocat să văd că dădusem peste un maimuţoi isteriform, cu o cultură aproape nulă, marcat de un sindrom maniacal. Faptul că Petre îl vede un partener de dialog mă năuceşte.

Am încheiat o etapă din viaţă şi am început alta, îmi este clar acest lucru. Cîţiva ani am muncit în tăcere, am vorbit doar prin ziarul meu, am fost rezervat în relaţiile sociale şi am construit. Am construit un ziar simplu, direct, sincer, neaservit, pe cât posibil. Am redus la maxim cheltuielile tocmai fiindcă ştiu că în presă este singura cale spre maximizarea independenţei. Această atitudine a dat roade şi numărul cititorilor a crescut permanent, al colaboratorilor, de asemenea. Nu mă iluzionez, nu suntem şi nu vom fi niciodată un mare jucător în media naţională, însă în cea zonală e posibil să devenim. Un minuscul argument ar fi că azi, când scriu aceste rânduri, „Criterii” are, pe internet, un număr mai mare de cititori decât au brandurile presei din zonă precum „Viaţa Vâlcii, „Ziarul de Vâlcea”, „Jurnal de Argeş” etc. Unii au ieşit de pe Trafic pentru a nu înregistra eşecuri şi a putea să-şi păcălească eventualii clienţi cu privire la numărul imens de copii pe hârtie.

Am devenit directorul postului de televiziune VTV (se prinde în toată ţara pe Digi )şi, probabil, sunt cititori ai acestor rânduri care ar vrea să îmi scriu aici primele impresii. Bine, am să o fac, pe scurt. Am găsit o echipă cu personalitate (câţiva oameni de aici sunt chiar extrem de puternici) echipamente de ultima generaţie, libertate editoriala şi dorinţă de dezvoltare. Am găsit în schimb o concepţie de rentier la majoritatea angajaţilor, o atitudine bolnavă, aproape schizo, faţă de ideea de presă. Important este că se poate comunica, există şi talent şi capacitate de muncă, aşa încât am pornit la treabă. Este al şaselea proiect media important pe care îl încep. Toate celelalte cinci sunt pe piaţă şi au fost, la momentul meu, lideri.

Mă gândesc să îmi indentific starea de moment. Cred că este una definită prin echilibru (trebuie să îl mai stric un pic, să mă joc mai mult, fiindcă nicio idee foarte bună nu se naşte din rigoare)prin poftă de viaţă (mi-e dor de o noapte în munţi) prin reluarea lecturilor masive, prin obsesii mai noi sau mai vechi (până unde iertăm ? etc.)prin dragostea sfâşietoare, cu accente de fericire şi durere, cu rugăciuni fierbinţi faţă de Creator şi mulţumiri faţă de Acelaşi, o mare iubire faţă de…Pracă nu aş spune faţă de cine. Faţă de un copil, doar un copil.