Un poet avea mare nevoie de inspiraţie deoarece iubea o fată şi voia să o cucerească prin versuri.

Scrise o poezie despre sentimentele sale şi o trimise fetei printr-un emisar. Primi foaia de hârtie ruptă în bucăţele.

Scrise o poezie despre fată, arătând cât este de frumoasă şi bună. Primi înapoi un plic cu cenuşă, semn că poezia fusese arsă.

Poetul plânse şi o întrebă pe fată direct pe Facebook de ce a procedat astfel.

Dragul meu, îi răspunse ea, pe hârtia ruptă în bucăţele îţi scrisesem că te iubesc, iar pe cea arsă scrisesem că la noapte aş dori să fiu cu tine. Îmi pare rău că nu ai putut citi aceste mesaje, dar nici eu nu am înţeles nimic din versurile tale în care sentimentele şi dorinţele erau rupte şi arse.

Acum, e prea târziu ? se interesă poetul.

Să te laşi de scris poezii de dragoste nu e niciodată prea târziu. Pupici cu sclipici ! îi răspunse fata.